Efectul arestării Alinei Bica asupra procurorilor DIICOT

Data publicării:
horodniceanu captura

Procurorul Daniel Horodniceanu, şeful structurii teritoriale Iaşi a DIICOT, a fost nominalizat de ministrul Justiţiei pentru a gestiona, timp de trei ani, Direcţia Antimafia. A concurat pentru post împotriva altor cinci colegi magistraţi, însă proiectul său l-a convins pe ministru, cel care face, potrivit legii, propunerea către preşedintele României. Proiectul său de management dezvăluie, din interior, cum a afectat arestarea Alinei Bica activitatea instituţiei. Primul obiectiv al candidatului este „readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat şi o diminuare a dorinţei de performanţă a românilor”.

În proiectul care va fi dezbătut public timp de 30 de zile, candidatul menţionează şi care sunt principalele riscuri la care este expusă instituţia. Pe primul loc menţionează scurgerile de informaţii din dosare, apoi interesul unor interlopi de a recruta magistraţi şi poliţişti la nivel local, dar şi lipsa de protecţie pentru procurori. O altă ameninţare este dată de campaniile de presă care pun presiune pe colegii săi.

Pericolele care pândesc DIICOT

- scurgerile de informaţii din dosare

- interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta poliţişti şi magistraţi

- creşterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalităţii organizate

- lipsa de protecţie fizică a procurorilor

- campanii de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor

Sursa: proiectul de management

Daniel Horodniceanu, procuror cu vechime de aproape 15 ani, a fost propus pentru a conduce DIICOT la aproape cinci luni de la arestarea predecesoarei sale, Alina Bica. Potrivit legii, va susține un interviu în faţa procurorilor din CSM, care vor aviza consultativ numirea sa. Apoi, decizia e la mâna preşedintelui, care însă poate refuza motivat propunerea ministrului Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Ministrul de finanțe anunță creșterea pensiilor. Când iau pensionarii mai mulți bani? Despre ce sume e vorba
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...