INTERCEPTĂRI. Trei RMN-uri la preț de două. Metoda prin care banii pe analize ajungeau direct în buzunarul unui medic 

Data publicării:
MITA CATUSE BANI 22

Medicul, cele două asistente şi infirmierul sunt bănuiţi că foloseau Laboratorul de radiologie şi imagistică al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi ca şi cum ar fi fost clinica lor privată. Potrivit procurorilor anticorupţie, şeful laboratorului ar fi făcut zilnic 10-15 analize RMN pe care nu le mai trecea în evidenţele spitalului. Încasa, în medie, câte 300 de lei de la fiecare pacient. De intermedierea serviciilor medicale s-ar fi ocupat infirmierul, care îi convingea pe bolnavi ca aşa scapă de lungile liste de aşteptare. Dacă nu apelai la reţea, riscai să aştepţi şi până la 3 luni pentru o astfel de analiză.

Medicul Moldovanu a fost interceptat de anchetatori când îi spunea unui intermediar, la rândul său cercetat în dosar, că îi poate face și o reducere pacientului pe care acesta îl recomanda pentru examenul RMN.

MOLDOVANU EDUARD: O să facem trei regiuni la preţ de două! (...) putem să facem trei regiuni cu 500 de lei.

ARANYOSI DAN IONUŢ: Trei regiuni?

MOLDOVANU EDUARD: Păi o regiune e 2 milioane jumătate, băi! ... cervicală, dorsală, lombară...

ARANYOSI DAN IONUŢ: Da, da. Şi cât să-i zic omului? Ca să ştiu...

MOLDOVANU EDUARD: Păi zi-i şi tu cât crezi de cuviinţă, mă întrebi pe mine, nu ştiu. E văru-tău, nu-i al meu.

ARANYOSI DAN IONUŢ: Dar nu domnule, eu uite sunt aici... e lângă mine ca să nu... doar nu spun eu, zi cât să-i spun şi...

MOLDOVANU EDUARD: Păi tu spune-i 6 să ai şi tu de acolo şi gata!

Medicul ar fi pretins şi primit cu titlu de mită de la trei pacienţi suma de 1.800 de lei pentru efectuarea unor investigaţii RMN. Nu a mai înregistrat, însă, în evidenţele spitalului lista analizelor efectuate şi sumele percepute pacienţilor.

Infirmierul care intermedia totul a fost şi el reţinut, dar instanța a decis plasarea lui sub control judiciar. De asemenea, două asistente de la laboratorul de radiologie sunt cercetate sub control judiciar: ar fi luat bani contra unor proceduri medicale pe care nu le-au mai trecut în registrele spitalului.

Anchetatorii spun că au fost și cazuri în care medicul ar fi neglijat urgențele, doar pentru a-și împinge în față pacienții care îl plătiseră.

„Conducerea spitalului la acest moment nu poate decât să regrete cele petrecute, iar în privinţa colegilor noştri, evident sunt sub incidenţa prezumţiei de nevinovăţie. Noi nu putem decât atât, să sperăm că vor reuşi să dovedească cât mai repede această nevinovăţie”, a spus Marius Dabija, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 iunie 2016, a inculpaților

MOLDOVANU EDUARD, șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie „ N. Oblu” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, ambele în formă continuată,

ARANYOSI DAN IONUȚ, infirmier în cadrul Spitalului de Neurochirurgie „ N. Oblu” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la abuz în serviciu, ambele în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iunie 2016, față de inculpatele GHERMAN ELENA CARMEN și RÎNDAȘU MARIA MAGDALENA, asistente medical în cadrul Laboratorului de Imagistică Medicală al Spitalului „ N. Oblu” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.

Totodată, procurorii au impus față de cele două inculpate, în plus, obligația de a nu exercita profesia de asistent medical în cadrul Laboratorului de Imagistică Medicală al Spitalului „ N. Oblu” Iași.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La datele de 18 martie, 13 mai și 03 iunie 2016, inculpatul Moldovanu Eduard, în calitate de Șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului de Neurochirurgie „ N. Oblu” Iași și medic în cadrul acestui laborator, a pretins și primit cu titlu de mită de la trei pacienți diferiți suma de 600 lei (în total suma de 1.800 lei) pentru efectuarea unor examene RMN pentru coloană, interpretarea rezultatelor și prescrierea de tratamente.

Totodată, în niciuna dintre situații, inculpatul Moldovanu Eduard nu a înregistrat în evidențele unității medicale investigațiile efectuate și sumele percepute pentru efectuarea examenelor RMN, cu consecința prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie „N. Oblu” Iași cu o pagubă reprezentată de costul real al investigațiilor medicale, respectiv suma totală de 2.000 lei.

La data de 27 ianuarie 2016, inculpata Gherman Elena Carmen, în calitate de asistent medical în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală al Spitalului „ N. Oblu” Iași, a pretins și primit de la un pacient suma de 350 lei pentru efectuarea unui examen CT cranian.

La data de 11 februarie 2016, inculpata Rîndașu Maria Magdalena, în calitate de asistent medical în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală al Spitalului „ N. Oblu” Iași, a pretins și primit de la un pacient suma de 300 lei pentru efectuarea unui examen RMN pentru genunchi.

Totodată, cele două inculpate și-au încălcat atribuțiile de serviciu și nu au înregistrat în evidențele unității medicale sumele percepute pentru efectuarea examenelor CT cranian și RMN de genunchi, cu consecința prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie „ N. Oblu” Iași cu o pagubă reprezentată de costul real al investigațiilor medicale în sumă totală de 750 lei.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, Aranyosi Dan Ionuț, în calitate de infirmier în cadrul Spitalului de Neurochirurgie „ N. Oblu” Iași, a ajutat prin intermedierea relațiilor dintre pacienți și ceilalți trei inculpați și negocierea prețului, primind în schimb o parte din beneficii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatele Gherman Elena Carmen și Rîndașu Maria Magdalena trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, ori de câte ori sunt chemate;

b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemate.

d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași;

e) să nu ia legătura, direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalți inculpați și cu persoanele care au calitatea de martori în dosar;

f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele lor de existență;

g) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Inculpatelor Gherman Elena Carmen și Rîndașu Maria Magdalena li s-a atras atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpații Moldovanu Eduard și Aranyosi Dan Ionuț să fie prezentați, la data de 04 iunie 2016, Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Direcția de Operațiuni Speciale Iași și Direcția Generală Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri