Iustin Paraschiv și Nicolae Bădălău, audiați la DNA în dosarul „Mafia cărnii”

Data publicării:
52736ff695f9cf955f000002

Patronul CARMISTIN este suspectat că ar fi prejudiciat statul cu 12 milioane de euro, prin tranzacţii fictive cu carne, derulate prin firmele sale. Tot în dosarul „mafia cărnii” a dat declaraţii în faţa procurorilor anticorupţie şi senatorul Nicolae Bădălau, urmărit penal pentru trafic de influenţă.

„Domnul Bădălău a răspuns tuturor învinuirilor care i-au fost aduse, este vorba despre trafic de influență și de primirea unor cantități de produse alimentare. Domnul senator a depus și documente care demonstrează că nu a avut nicio implicare în pretinsele acuzații de trafic de influență și primirea necuvenită a unor produse alimentare”, a precizat avocatul senatorului Bădălău, la ieșirea de la audieri.

Dosarul Bădălau. DNA: Zeci de tone de carne de pui alterată, cu excremente de rozătoare, trimise pentru consum

Un lanţ de hypermarketuri a fost aprovizionat cu zeci de tone de carne de pui alterată şi adusă în pachete în care erau şi „excremente de rozătoare”. Firma care a furnizat carnea este una dintre cele care fac parte din reţeaua ce a provocat evaziunea fiscală de 50 de milioane de euro. Procurorii au descoperit că Avicola Călăraşi SA livra carne stricată.

Carnea infestată provine de la un mare producător, Avicola Călărași, dar și de la Avicola Tărtășești, Mihăilești și Agroli Group, iar patronii acestor firme știau de neregulile din punct de vedere sanitar-veterinar.

Ancheta DNA vizează aproape o sută de firme, iar cercetările au început după ce, în 2012, au fost transmise nouă sesizări de suspiciune de evaziune fiscală și spălare de bani.

60 de persoane sunt implicate în acest caz. Nu toți membrii se cunoșteau între ei pentru a se asigura capii rețelei că nu se poate ajunge la cei care îi coordonau.

Ajutor în schimbul a zeci de kilograme de pui

Senatorul Niculae Bădălău ar fi intervenit pentru patronul Avicola Crevedia pe lângă prefectura Giurgiu și pe lângă șeful APIA.

În schimb, acesta a primit câteva zeci de kilograme de pulpe, piept şi ficat de pui pe care le-a folosit în restaurantul familiei, la organizarea unui eveniment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...