Primarul unei comune din Timiş a fost trimis în judecată pentru că ar fi obţinut cu acte false 1,4 milioane de euro din bani europeni

Data publicării:
o mana de barbat intinde un teanc de euro
Foto: Guliver/Getty Images

Primarul comunei Tomnatic din judeţul Timiş, Stoian Vasiu, a fost trimis în judecată, la Curtea de Apel Timişoara, după 4 luni în care a stat în arest preventiv. El este acuzat că a dat mită către un funcţionar al AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) și că ar fi obţinut, cu acte false, fonduri europene 1,4 milioane de euro. Dosarul este instrumentat de Parchetul European.

Potrivit procurorilor, Stoian Vasiu ar fi obţinut, cu acte false acești bani pentru trei proiecte care vizau recoltarea şi procesarea caiselor. Proiectele au fost accesate prin două firme pe care acesta le administra.

Alături de Vasiu a fost trimisă în judecată și Romina Schaak, contabila celor două societăţi prin care edilul a obţinut banii europeni. De asemenea, ea a fost şi angajată a Primăriei Tomnatic. Din această poziţie ar fi falsificat sute de documente şi ar fi ajutat, astfel, la obţinerea pe nedrept a fondurilor europene. Schaak este și ea în arest preventiv.

Alte şase persoane fizice, cercetate în acelaşi dosar în stare de control judiciar, au fost trimise în judecată. Printre acestea, doi funcţionari AFIR - Sorin Tarcea şi Stela Mirela Macarie - care ar fi falsificat mai multe acte de control pentru a facilita în acest mod obţinerea pe nedrept a fondurilor europene de către Vasiu Stoian.

Sorin Tarcea ar fi primit în mod repetat mită de la edil pentru a-l ajuta să obţină pe nedrept fondurile europene. El este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Şi avocatul primarului de Tomnatic, Augustin Cristian Doandeş, a fost trimis în judecată pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene şi favorizarea făptuitorului.

În total, în acest dosar penal, au fost trimise în judecată 9 persoane fizice şi 2 persoane juridice pentru comiterea de infracţiuni de fraudare a fondurilor europene, infracţiuni de falsificare de înscrisuri, infracţiuni de corupţie şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului European.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro