Un angajat de la Protecția Copilului Dolj a fost reținut. Ar fi primit 4.500 de euro șpagă pentru a grăbi adoptarea unui copil

Data publicării:
o mana de barbat intinde un teanc de euro
Foto: Guliver/Getty Images

Un angajat de la DGASPC Dolj a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore pentru trafic de influență. Bărbatul, scrie news.ro, este suspectat că a cerut și primit 4.500 de euro mită pentru a urgenta adoptarea unui copil. În cursul zilei de joi, el va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul, scrie sursa citată, are 59 de ani și este din Craiova, iar fapta ar fi avut loc spre finalul anului trecut.

"Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au desfăşurat, ieri (n. red. miercuri), activităţi procedurale pentru administrarea probatoriului faţa de inculpat, angajat al D.G.A.S.P.C Dolj, care a pretins şi primit, în perioada noiembrie - decembrie 2023, suma de 4500 euro pentru a-şi trafica pretinsa influenţă pe lângă colegi din instituţia la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopţie a unui minor", a transmis, joi, Direcţia Generală Anticorupţie.

În baza probelor strânse, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență.

Totodată, scrie sursa citată, oamenii legii au dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4.500 euro, contravaloarea mitei luate.

În cursul zilei de joi, angajatul DGASPC Dolj urmează să ajungă în fața instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă de vis în showbiz: Finneas și Claudia Sulewski s-au căsătorit. Billie Eilish a oficiat ceremonia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani