Video Vacanță de coșmar pentru un român întors în țară, după o încurcătură ca-n filme făcută de firma de închirieri mașini

Data publicării:
un client inchiriaza o masina
Tânărul a închiriat o mașină pentru 20 de zile, de la o firmă din București. Credit foto: Guliver/Getty Images

Vacanță de coșmar pentru un tânăr din Galați, venit din America în vizită la părinți. Mașina pe care și-a închiriat-o a dispărut din fața blocului, după o încurcătură ca-n filme făcută de firma de închirieri. În loc de relaxare acasă, tânărul a avut parte de drumuri la poliție, avocați, dureri de cap și bani pierduți.

Tânărul a închiriat o mașină pentru 20 de zile, de la o firmă din București, după ce a venit din America, pentru o vizită la părinți. A lăsat-o pe locul de parcare al tatălui său, în Galați, apoi a plecat cu mai mulți prieteni în Turcia. După 6 zile, autoturismul a dispărut din fața blocului. Lipsa mașinii a fost observată de tatăl băiatului.

Viorel Damaschin, tatăl păgubitului: Când am coborât, nu mai era mașina deloc. Zic: „A dispărut mașina! Unde e? Unde e?”. Am sunat la băieții cu tractările, că ne-am gândit o fi sunat cineva. Nimic. Am chemat poliția, am sunat la 112, nu știa nimeni nimic.

Timp de 3 zile nu s-a știut nimic de mașină. Apoi, firma de închirieri l-a sunat pe tânăr să-l anunțe că, din greșeală, a luat autoturismul înapoi. Nu unul, ci doi angajați ai firmei ar fi fost de vină.

Andrei Damaschin, păgubit: Nici măcar nu și-au cerut scuze. Ei au motivat toată această situație prin faptul că a fost o simplă eroare. Lucrurile mele, pe care le aveam în acea mașină, nu mi-au fost înapoiate, banii pe care i-am plătit pentru închirierea acelei mașini, aproximativ 1.200 de dolari nu mi-au fost returnați.

Firma de închirieri l-a informat pe păgubit că îi va oferi un voucher de închiriere pentru zilele în care nu a folosit mașina și i-a cerut bonuri sau facturi pentru bunurile pe care tânărul spune că le-a avut în autoturism, ca să îl despăgubească. Bărbatul a depus și plângere la Poliție.

Andrei Damaschin, păgubit: Consider că a fost un furt, furtul unui autoturism pe care eu l-am închiriat, pe care îl plătisem integral, în avans, și care mi-a fost luat pe timp de noapte, cu toate lucrurile pe care le aveam în el, din fața blocului.

Cazul s-a răspândit rapid printre localnici.

Localnic: Inadmisibil, clar!

Localnic: Nu-i corect. Păi banii erau dați deja. Păi cum adică? Pot fi acuzați de furt. Deci i-au furat-o, fără să avertizeze.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...