Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu Putin

Data publicării:
iohannis si scholz la berlin
Foto: Klaus Iohannis și Olaf Scholz / Sursa foto: Profimedia Images

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, consultări bilaterale cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu prilejul vizitei sale oficiale la Berlin, anunță Administrația Prezidențială.

Agenda discuțiilor a cuprins cooperarea româno-germană pe toate planurile, cu accent deosebit pe dezvoltarea relațiilor economice, stimularea investițiilor și întărirea cooperării în sfera afacerilor europene și a securității.

Președintele României a arătat, în cadrul întrevederii, că relațiile dintre țara noastră și Republica Federală Germania au un caracter strategic care se bazează pe interesele legate de asigurarea prosperității și a securității europene, și pe acțiunea coordonată pentru atingerea acestor obiective, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și ca aliați în cadrul NATO, transmite Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă transmis vineri.

În cadrul discuției a fost evidențiată și dorința comună pentru dezvoltarea în continuare a cooperării în domenii de cooperare deja tradiționale, dar și în domeniul noilor tehnologii, prin sprijinirea redresării economiilor europene pe baze durabile.

Un loc important pe agenda discuțiilor dintre Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz l-au avut provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern și internațional, fiind evidențiate căile cele mai potrivite pentru menținerea unității de acțiune a UE, a competitivității și a securității sale.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România va rămâne un factor de stabilitate și echilibru în regiune și în Europa, iar consolidarea acestui statut reprezintă un angajament al autorităților române.

Aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor, iar Președintele Klaus Iohannis a mulțumit Germaniei pentru sprijinul activ și pentru abordarea constructivă. A subliniat că țara noastră își îndeplinește rolul de garant al securității la frontiera externă a UE, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea deplină la Schengen va consolida acest spațiu. La rândul său, Cancelarul Scholz a reasigurat România de sprijinul Germaniei astfel încât să adere complet la Spațiul Schengen cât mai curând posibil.

Din perspectiva războiului din Ucraina, care ridică serioase provocări de securitate Europei, Președintele României a subliniat că Germania este un aliat de încredere al țării noastre, care contribuie semnificativ la asigurarea securității noastre prin întărirea Flancului Estic al NATO și prin sprijinirea Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruse. Cancelarul german l-a informat pe Președintele României cu privire la discuția telefonică pe care a avut-o cu Președintele Rusiei, în care i-a cerut să oprească atacurile asupra Ucrainei.

Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz au abordat și consolidarea relației transatlantice, ca factor esențial pentru asigurarea securității europene, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administrații la Casa Albă la începutul anului viitor.

Discuțiile au inclus și necesitatea oferirii unui ajutor susținut Republicii Moldova pentru asigurarea bunăstării, a securității și a parcursului său european, care a fost reafirmat prin recentul referendum și prin realegerea Președintei Maia Sandu.

Pe agendă s-au mai aflat și subiecte legate de relațiile inter-umane dintre cele două țări. Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz au fost de acord că importanta comunitate românească din Germania și minoritatea germană din România joacă un rol esențial de catalizatori ai dialogului și ai cooperării în relația româno-germană.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei