Video La 50 de ani de la „10 perfect”, Nadia a primit „Oscarul sportului”. Discursul emoționant al gimnastei

Data actualizării: Data publicării:
Nadia Comăneci
Foto: Profimedia

Cu o zi înainte de aniversare, jumătate de secol de la primul 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la Gala Laureus. Premiile sunt considerate „Oscarul sportului”.

În discursul său, Nadia a vorbit despre importanța sportului în viața sa și a numit-o pe Simone Biles figura reprezentativă a dinasticii la ora actuală.

„Nu tremuram la fel de mult nici când trebuia să urc la paralele”, a spus Nadia, pe scenă, vizibil emoționată.

„Aș vrea să spun că este aniversarea a cinci de 10 prfecți, pentru că 50 îmi par atât de mulți. Eram doar o copilă care își urma pasiunea. Acele 17 secunde din viața mea, de la Jocurile Olimpice, au schimbat totul. Fără sport aș fi fost o barcă ce nu se îndrepta în nicio direcție. Îmi dau seama cât de mult am învățat fiin implicată în sport. Sportul înseamnă și educație. Îi învață pe copii cum să se ridice atunci când cad, cum să își gestioneze viața când sunt triști, cum să fie responsabili pentru coechipierii lor și cum să lase o impresie bună, chiar și când nu se simt bine în acea zi”, a spus gimnasta.

„La fiecare jumătate de secol, în fiecare sport își face apariția o nouă figură, reperezentativă și Simone (nr Simone Biles) ești minunată”, s-a adresat Nadia gimnastei americane. „Nu doar pentru ce ai făcut în acest sport ci și pentru că ai atras atenția asupra unui aspect despre care nimeni nu vorbește: sănătatea mintală. Toată lumea trece prin astfel de probleme. E foarte important să avem oameni care să ne ajute să le gestionăm și sportul face asta pentru noi.”

Fragmente de istorie

Acest omagiu vine la 50 de ani de când Nadia primea, la Montreal, prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice.

Nadia Comăneci a cucerit trei medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1976 şi alte două la Jocurile din 1980, de la Moscova. Ea a devenit în anul 2000 membru fondator al Academiei Sportive Laureus şi a avut un rol vital în dezvoltarea mişcării, promovând în toată lumea programe care susţin diferite comunităţi, folosind sportul pentru a îmbunătăţi rezultatele şi oportunităţile pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc.

Nadia Comăneci devine a 20-a laureată a Premiului Laureus pentru întreaga carieră şi prima gimnastă onorată.

La 10 iulie 2025, preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanţe ale gimnastei române la cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, desfăşurate în 1976, la Montreal, prima notă de 10 obţinută în gimnastica mondială. În cadrul acestui proiect vor fi organizate mai multe evenimente pe perioada anului 2026, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român fiind coordonatorul acestora.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...