Miruţă: Incidentul din Marea Neagră arată că războiul e o realitate. „Securitatea României nu se apără prin teorii conspiraţioniste”

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta face declaratii
Radu Miruță. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că incidentul din Marea Neagră care a implicat nava GAS LISBON este încă un avertisment că războiul de la graniţa României nu este o temă de dezbatere politică, ci o realitate pentru care trebuie să fim pregătiţi. „Securitatea României nu se apără prin sloganuri şi teorii conspiraţioniste”, apreciază ministrul interimar.

„Incidentul din noaptea trecută din Marea Neagră, în afara apelor teritoriale româneşti, este încă un avertisment că războiul de la graniţa României nu este o temă de dezbatere politică, ci o realitate care ne obligă să fim pregătiţi. Într-un astfel de context, investiţiile în înzestrarea şi organizarea Armatei Române nu sunt un moft şi nici o opţiune, ci o obligaţie faţă de siguranţa cetăţenilor”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

Acesta acuză „tot mai des campanii de dezinformare şi fake news care încearcă să convingă oamenii că nu există niciun pericol, că războiul nu ne priveşte sau chiar că Rusia nu este statul agresor în acest conflict”.

„Realitatea este însă încăpăţânată şi se tot aşază în faţa ochilor chiar şi celor care o neagă. La doar câteva zeci de kilometri de graniţele noastre se desfăşoară, de peste patru ani, un război declanşat prin agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. România nu îşi poate permite să îşi construiască politicile de securitate pe iluzii sau pe propaganda celor care încearcă să minimalizeze această ameninţare. Tocmai de aceea merită apreciată reacţia exemplară a instituţiilor statului”, a mai scris ministrul.

Misiune de succes

Acesta a precizat că Autoritatea Navală Română, prin MRCC Constanţa, împreună cu ARSVOM şi celelalte structuri implicate ale MAI, a coordonat rapid operaţiunea de căutare şi salvare după incendiul produs la bordul navei GAS LISBON.

„Misiunea s-a încheiat cu succes: toţi cei 17 membri ai echipajului au fost salvaţi, iar persoanele rănite au fost transportate în siguranţă pentru îngrijiri medicale. Securitatea României nu se apără prin sloganuri şi teorii conspiraţioniste. Se apără prin oameni bine pregătiţi, instituţii care funcţionează, investiţii în apărare şi capacitatea statului de a reacţiona rapid atunci când situaţia o impune”, apreciază ministrul interimar.

Ce s-a întâmplat

Nava comercială GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG aflat sub pavilion liberian, se afla la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe când a suferit avarii majore, iar la bord a izbucnit un incendiu.

Sindicatul Liber al Navigatorilor a afirmat, marţi după-amiază, că nava ar fi fost lovită de două rachete.

Vasul comercial a plecat din portul Alexandria (Egipt) şi se îndrepta către Reni (Ucraina), fiind în tranzit în Zona Economică Exclusivă a României. Nava avea la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan şi un echipaj format din 17 persoane.

Toţi membrii echipajului au fost evacuaţi şi recuperaţi în siguranţă. Trei marinari au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă