Video Orașul din România unde fumatul în spațiile publice a fost interzis. Amenzile ajung chiar și la 500 de lei

Data publicării:
mana cu tigara aprinsa
Fumat. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Getty Images

Fumatul în spațiile publice, precum stații de transport în comun, parcuri si baze sportive, este interzis în Cluj-Napoca. Restricția se aplică și dispozitivelor electronice pentru fumat. Cei care vor fi prinși că încalcă această regulă, vor primi amenzi chiar și de 500 de lei. 

În parcurile publice și în stațiile de autobuze din Cluj-Napoca fumatul este interzis. Au fost montate și panouri care arată restricția. Până acum, acestea aveau doar rol informativ, însă de miercuri se vor aplica și sancțiuni.

Hotărârea a fost adoptată în Consiliul Local în luna mai, iar după 90 de zile această hotărâre a intrat în vigoare.

În plus, chiar și la festivaluri și evenimente publice, organizatorii vor avea obligația să delimiteze special zone pentru fumători, dacă este cazul. De asemenea, astfel de zone vor exista și în parcuri, dar și în bazele sportive.

Persoanele care nu vor respecta aceste reguli riscă amenzi între 100 și 500 lei, iar acestea vor fi aplicate de către polițiștii locali.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...