Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului este noul „inamic public” al Kremlinului, după ce și-a exprimat intenția de a recunoaște independența Bisericii Ortodoxe ucrainene, fapt care va însemna ieșirea de sub monopolul canonic al Patriarhiei de la Moscova.

Gest cu greutate geopolitică în contul Kievului, măsura și-a atras imediat dizgrația Moscovei: Sinodul din Rusia a hotărât să rupă relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol.

Decizi a fost luată luni, la Minsk, și este, practic, cea mai mare ruptură din lumea creștină de după Marea Schismă din 1054, când s-a produs falia dintre ortodoxia răsăriteană și creștinismul catolic.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis luni să rupă complet comuniunea euharistică cu Patriarhia Constantinopolului”, a declarat mitropolitul de Volokalamsk, Ilarion, responsabil pentru Departamentul de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, citat de RIA Novosti, transmite Agerpres.

„Nu vom mai putea oficia slujbe în comun, preoţii noştri nu vor mai participa la liturghii împreună cu ierarhii Patriarhiei de Constantinopol”, a adăugat mitropolitul.

„A fost o decizie forţată, dar Sfântul nostru Sinod nu a putut lua o altă decizie, deoarece întreaga logică a acţiunilor recente ale Patriarhiei Constantinopolului a condus la acest lucru”, a subliniat Ilarion.

Efectul domino

Unda acestei decizii istorice a lui Bartolomeu I va avea, însă, și un efect domino. Unde? În Balcani, unde este puțin probabil ca să nu se traseze o graniță între tabere, între aliații Patriarhului de la Constantinopol și aliații Patriarhului Kiril al Moscovei, care este considerat „sosia” lui Vladimir Putin în aparatul religios al Rusiei.

Serbia, aliat clasic al Rusiei, a condamnat deja decizia de săptămâna trecută a lui Bartolomeu I, prin vocea Patriarhului Irineu. Biserica Ortodoxă sârbă are propriile temeri legate de autocefalie, în privința Macedoniei și Muntenegrului, ale căror statul canonic nu este deocamdată recunoscut de către celelalte biserici ortodoxe autocefale.

Bulgaria, o altă piesă importantă în peisajul ortodox al regiunii, este divizată intern, având episcopi fideli Rusiei și Serbiei și, de celaltă parte, fețe bisericești care nutresc intenții separatiste față de aceste două centre de influență, dar încă nu constituie un nucleu omogen, scrie Balkan Insight într-o analiză.

Mutându-ne atenția spre sudul și sud-estul Europei, balanța ar putea fi contrabalansată în favoarea lui Bartolomeu I de către puternica Biserica Ortodoxă a Greciei și de către nu mai puțin influenta autocefalie a țării noastre.

Grecii l-au văzut mereu pe Bartolomeu I ca fiind în primul rând un patriarh grec. Pe numele său de mirean Dimitrios Archontonis, Patriarhul Constatinopolului, întronat în 1991, s-a născut în satul Aghios Theodoros, pe insula Imvros din Marea Egee, care aparține în prezent Turciei sub denumirea Gokceada.

Numai că, de asemenea, și Biserica Ortodoxă greacă este împărțită între simpatizanți ai binomului patriarhal Rusia-Serbia și între prelați care nu văd cu ochi buni această aripă pravoslavnică.

BOR

Tradițional, Biserica Ortodoxă Română nu se numără printre suporterii Patriarhiei de la Moscova, mai ales pe dosarul Republica Moldova, unde Rusia a încercat mereu să obțină un centru de suveranitate religioasă prin Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, aflată sub jurisdicția Moscovei. Liantul ortodoxiei românești dincolo de Prut este în prezent Mitropolia Basarabiei, aflat sub jurisdicția țării noastre.

Altfel spus, rămâne de văzut dacă România vă răspunde pozitiv cerinței din 2016 a lui Petro Poroșenko, președintele Ucrainei și locomotiva politică a proiectului de autocefalie a Bisericii Ortodoxe ucrainene, adresată Patriarhului Daniel, și anume: „să susțină și să faciliteze realizarea dorinței ucrainenilor de a avea o Biserică Ortodoxă unită”.

La ora actuală, există următoarele biserici și patriarhii autocefale: Patriarhia Constatinopolului, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia României, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biseria Ortodoxă a Poloniei, Biserica Albaniei și Biserica Ortodoxă a Cehiei și Slovaciei.

Ca Biserica Ortodoxă a Ucrainei să devină autocefală are nevoie de acordul tuturor bisericilor autocefale. După ce s-a întrunit unanimitatea, autocefalia este recunoscută printr-un Tomos (decret) sinodal.

Trei actori intră în acțiune în acordarea autocefaliei: biserica care își reclamă autocefalia; biserica-mamă, cea de care a depins; biserica ecumenică.

Dacă biserica-mamă (în cazul de față Patriarhia Moscovei) nu recunoaște autocefalia bisericii care îi părăsește jurisdicția, chiar dacă autocefalia respectivă este legitimă și respectă rânduielile canonice, celalalte biserici autocefale pot interveni și acorda autocefalia.