CNSAS: Un candidat la europarlamentare, identificat colaborator al Securităţii. La locale, patru, plus un lucrător al instituției

Data actualizării: Data publicării:
stampila de vot la alegeri
Pentru alegerile locale, CNSAS a emis patru adeverinţe de colaborare cu Securitatea, iar un candidat a fost identificat ca lucrător al Securităţii.

Colegiul CNSAS va solicita în instanţă constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi comuniste în cazul unui candidat la alegerile pentru Parlamentul European.

Într-un comunicat remis vineri Agerpres, CNSAS prezintă situaţia actualizată a celor 541 candidaţi la alegerile europarlamentare:

  • pentru un candidat a fost aprobată nota de constatare şi urmează a fi introdusă, la instanţa competentă, o acţiune în constatare a calităţii de colaborator al Securităţii;
  • pentru un număr de 223 candidaţi, Colegiul CNSAS a decis emiterea de adeverinţe care să ateste că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia sau menţinerea deciziilor/adeverinţelor eliberate anterior, întrucât nu au fost identificate în arhiva CNSAS documente noi sau neprocesate;
  • pentru un număr de 315 candidaţi, persoane născute după data de 22 decembrie 1973, legea nu impune verificări;
  • pentru doi candidaţi verificările sunt în curs de soluţionare.

Pentru alegerile locale, CNSAS a emis patru adeverinţe de colaborare cu Securitatea, iar un candidat a fost identificat ca lucrător al Securităţii:

  • Boar Laurenţiu Dumitru - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 449/10.05.2022;
  • Cîra Irimie - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 1262/09.12.2021;
  • Fanea Mihai - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, în curs de publicare în MO;
  • Nica Ciprian - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 1032/09.12.2021
  • lucrător al fostei Securităţii - Jelev Panait, acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 160/2012. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...