Cristian Bușoi a discutat cu premierul Coreei de Sud despre colaborare în domeniul nuclear și de captare a carbonului

Data publicării:
busoi si premierul coreei de sud
Cristian Bușoi și premierul din Coreea de Sud

„Am discutat cu premierul Coreei de Sud despre oportunitatea de colaborare între România și Coreea în domeniul nuclear, al bateriilor și de captare a carbonului”, a anunțat europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, într-un comunicat de presă.

”Conduc zilele acestea o Delegație a Parlamentului European în Coreea de Sud, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Agenda de lucru include o serie de întâlniri la nivel înalt, dar și cu reprezentanți ai industriei și companiilor europene care au activitate în Coreea.
În marja acestei vizite am discutat, astăzi, împreună cu colegii mei, cu premierul Coreei de Sud, Han Duck-soo despre un parteneriat între UE și Coreea în domeniul semiconductorilor și al energiilor curate și despre întărirea relațiilor bilaterale. Și UE și Coreea sunt decise să facă toate eforturile necesare pentru a accelera tranziția către un sistem energetic curat. Aceasta este soluția atât pentru atingerea țintelor climatice pe care le avem, cât și pentru atingerea independenței energetice, în cazul Europei.
În timpul discuțiilor, premierul Coreei de Sud a subliniat și dorința țării sale de a investi în sistemele nucleare de energie și de a colabora cu țările din Uniunea Europeană, care sunt interesate să dezvolte proiecte în acest domeniu.
România, cu oportunitățile sale foarte mari pe care le oferă în domeniul energiei, ar putea avea un beneficiu clar din parteneriate concrete cu industria sud-coreană pentru a atrage investiții în domeniul bateriilor și tehnologiilor de captare a carbonului”, se arată în comunicatul lui Bușoi, care este președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Stallone, după ce a fost criticat pentru distribuirea fiicei sale în „Tulsa King”: „Vrem ce e mai bun pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Black Friday 2026 nu înseamnă automat chilipiruri. Cum afli dacă un produs chiar s-a ieftinit
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...