Exclusiv Cu cât s-ar putea scumpi benzina, din cauza războiului din Iran: răspunsul ministrului Energiei, Bogdan Ivan

Data actualizării: Data publicării:
pompa de benzina
Foto: GettyImages

Bogdan Ivan a declarat luni seara, la Digi24, că războiul din Iran nu va afecta prețurile carburanților din România și, de asemenea, că a cerut să se facă verificări la comercianții de combustibil pentru a se afla dacă există „temerari în piață care își doresc să profite de acest context”. Ministrul Energiei a mai subliniat faptul că o creștere a cotației petrolului pe piața internațională nu va afecta cu mai mult de 10 - 12 bani prețurile la benzină și motorină.

„Noi am diversificat sursele de aprovizionare și aducem inclusiv motorină din Norvegia pentru a ne acoperi o parte din mixul din țara noastră. Este evident că ne afectează acea creștere de 10-14% a prețului pe piața internațională a petrolului. Dar în România, ponderea materiei prime, adică a petrolului brut în prețul final al litrului de motorină și benzină reprezintă circa 25% diferență. Asta pentru că 55% sunt taxe și accize și TVA, ca să fim foarte corecți, iar diferența de 15% e cea reprezentată de rafinare, transport, distribuție”, a declarat Bogdan Ivan.

Despre faptul că statul român este avantajat în primul rând în cazul creșterii prețurilor la carburanți, ministrul Energiei a afirmat că „în orice calcul matematic, dacă din 8 lei, materia primă este circa 2 lei, mai avem încă 1,50 – 1,80 lei rafinare, transport, distribuție, iar diferența sunt taxe, impozite, accize, TVA.

Statul nu-și dorește sub nicio formă creșterea prețurilor. Și așa suntem într-o perioadă foarte inflamată din punct de vedere politic și social, și economic.

„Ceea ce vreau să transmit foarte clar oamenilor de acasă este următorul lucru: suntem pregătiți atât cu ceea ce avem în stocurile operaționale astăzi, la operatorii economici din România, cu achizițiile făcute în avans pentru următoarele luni de țiței pentru rafinăriile din România, cu o situație în care să ne ajungă toate stocurile timp de cel puțin cinci-șase luni de zile, pe lângă situația de urgență în care noi astăzi suntem pregătiți cu depozitele umplute în proporție de 102%, pentru că avem deja toate depozitele pline, plus zone de rezerve pe zonă de transport, nu suntem în riscul de a nu avea suficient motorină și benzină pe piața din România”, a adăugat ministrul Energiei.

Este evident, acel 10% în cotația internațională care va putea să crească prețul, va avea un impact asupra României, dar vorbim de impact de până în 10 bani, 12 bani, nu vorbim de creșteri alarmante, cu doi lei în plus pentru a atinge pragul psihologic de 10 lei.

„În momentul de față, pe stocurile actuale, pe ce avem în curs, pe achizițiile făcute avem un buffer de aproximativ trei luni de la momentul în care s-au plătit respectivele achiziții de carburanți până astăzi, ceea ce ne arată că ce contractezi astăzi vei livra peste trei luni. Pe lângă acest lucru, pentru ce rafinăm în România, vorbim despre stocuri de petrol, care a fost cumpărat încă de acum trei luni, livrat și care va fi rafinat în următoarele două luni. Avem undeva la aproape cinci luni de zile buffer între perioada în care avem un preț al petrolului și momentul în care ajunge acel petrol”, a precizat Ivan

„Am cerut să se verifice dacă sunt unii temerari în piață care își doresc să profite de acest context”

„Eu înțeleg emoția, înțeleg îngrijorarea, înțeleg riscul dat de conflagrația din Orientul Mijlociu, dar vreau să dau mesaj de chilibru și de raționalitate, pentru că, așa cum toată lumea înțelege argumentele, și noi ne înțelegem, statul român, și din acest motiv am folosit toate pârghiile legale împreună cu președintele Camerei Deputaților, împreună cu prim-ministrul României, cu celalți colegi miniștri, pentru a cere autorităților care au responsabilitate în materie de concurență să verifice legal, corect dacă sunt unii temerari în piață care își doresc să profite de acest context pentru a majora nejustificat prețul la pompă, punând presiune pe români. Pentru că am văzut filmul ăsta de prea multe ori și românii parcă nu mai au încredere în stat atunci când vine vorba de acest scenariu, spun oamenii: hai, că am mai văzut și noi filmul ăsta. De fiecare dată când apare ceva, orice crește, nu mai dă înapoi”, a mai spus ministrul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță