Cum se împarte avansul de 2,5 miliarde de euro din SAFE. Guvernul anunță cine are acces la bani

Data publicării:
Y2VkYjMyMGViYzM0YzQ2NDg3Mzk2MjhhZjQ1MzY3ZGM=.thumb
Foto: Getty Images

Avansul de 2,5 miliarde de euro din programul SAFE nu va fi distribuit automat către cele 35 de proiecte din planul de investiţii al României, au anunțar miercuri reprezentanţii Guvernului. Plăţile se vor face în funcţie de stadiul de implementare al fiecărui proiect şi de derularea procedurilor şi contractelor de achiziţie de către instituţiile responsabile.

Viteza cu care vor face achiziţiile sau vor realiza investiţiile este principalul criteriu de acces la prima tranşă, de 2,5 miliarde de euro, primită de România în cadrul programului de apărare „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Transmişi pe 26 august, banii reprezintă 15 % din alocarea totală de 16,7 miliarde EUR.

Planul include 35 de proiecte iar aproximativ trei sferturi din valoare are drept scop achiziţia de echipamente militare, ordine publică şi apărare civilă. Diferenţa de 25% vizează infrastructura de transport rutier de interes national, de exemplu conectarea Moldovei la marile coridoare europene, precum Paşcani–Suceava–Siret şi Târgu Neamţ–Iaşi–Ungheni.

„Finanţarea efectivă a proiectelor nu se realizează prin distribuirea automată a prefinanţării de 2,5 miliarde de euro către companii”, a transmis pentru News.ro Direcţia Comunicare şi Relaţii cu Presa de la Cancelaria Prim-Ministrului. Explicaţia vine ca răspuns la întrebarea referitoare la companiile, sumele defalcate şi investiţiile ori proiectele punctuale care vor beneficia de această primă tranşă.

Cum se împart banii

Conform mecanismului, contractele de achiziţii din Planul SAFE sunt finanţate de instituţiile responsabile cu implementarea acestora din creditele alocate de la bugetul de stat.

„Cheltuielile astfel efectuate pe durata implementării Planului, până la 31 decembrie 2030, cu respectarea legislaţiei în vigoare stau la baza justificării sumelor împrumutului. În consecinţă, nu există o defalcare a prefinanţării de 2,5 miliarde de euro pe companii şi investiţii punctuale. Beneficiarii contractuali şi plăţile aferente rezultă din implementarea fiecărui proiect şi din derularea procedurilor şi contractelor de achiziţie de către instituţiile responsabile”, a mai a transmis pentru News.ro Direcţia Comunicare şi Relaţii cu Presa de la Cancelaria Prim-Ministrului.

„Finanţarea totală nu este însă acordată integral şi necondiţionat de la început”, arată şi Ministerul Finanţelor (MF) într-un comunicat de presă publicat pe 26 august, data obţinerii avansului de 2,5 miliarde de euro.

„Sumele SAFE sunt puse la dispoziţia României în tranşe, iar accesarea lor este legată de îndeplinirea unor jaloane asociate proiectelor şi achiziţiilor asumate prin Planul de investiţii.
Acest mecanism oferă României atât acces la finanţare, cât şi o disciplină clară de implementare: proiectele trebuie să avanseze conform calendarului şi angajamentelor asumate pentru ca următoarele tranşe să poată fi accesate”, explică reprezentanţii MF.

Ministerul Finanţelor va gestiona fondurile acordate României prin SAFE. Coordonarea generală a Planului revine Cancelariei Prim-Ministrului iar instituţiile beneficiare – între care Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – răspund de implementarea proiectelor şi achiziţiilor din domeniile lor.

„SAFE ne permite să răspundem simultan mai multor nevoi strategice: să creştem capacitatea de apărare a României, să dezvoltăm industria şi tehnologia din sectoarele de securitate şi să accelerăm infrastructura esenţială. Dar accesul la finanţare vine şi cu o responsabilitate foarte clară. Fiecare tranşă următoare depinde de îndeplinirea jaloanelor asumate. Trebuie să transformăm aceste resurse în proiecte realizate, contracte implementate şi investiţii care rămân în economia României”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Reprezentanţii Comisiei Europene arată că „prefinanţarea va ajuta România să accelereze investiţiile prioritare în domeniul apărării, să îşi întărească rezilienţa şi să îşi modernizeze capabilităţile militare în conformitate cu obiectivele europene comune”. Accesarea celor 16,7 miliarde de euro nu se va face necondiţionat, avertizează ei.

„Vor urma şi alte plăţi, pe măsură ce sunt îndeplinite jaloanele convenite şi implementarea”, au transmis reprezentanţii Comisiei Europene.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cui i-a donat Ion Țiriac averea de miliarde de euro. Ce îl întristează acum pe fostul tenismen: „La vârsta...
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, apariție provocatoare într-un body roșu extrem de decupat. Ținuta minusculă i-a lăsat la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
Coșmarul logistic al navelor de război americane din Orientul Mijlociu
Newsweek
Judecătoare cu 12.000€ salariu, a ieșit la pensie cu 7.000€. După câteva luni s-a făcut notar. Legea permite
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
De ce a murit, de fapt, Tim Curry. Cunoscutul actor din „It” avea mai multe probleme grave de sănătate
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...