Fostul preşedinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că el nu crede că judecătorii CCR vor ţine seama de scrisoarea pe care le-a trimis-o premierul Ilie Bolojan, legată de reforma pensiilor magistraților și banii PNRR. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, a respins declarațiile Liei Savonea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a acuzat pe Ilie Bolojan de „ingerinţă incompatibilă cu principiul separaţiei puterilor în stat”.
Întrebat dacă scrisoarea trimisă de Ilie Bolojan este o formă de presiune asupra judecătorilor CCR, fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a răspuns: „Eu cred că aşa se doreşte, dar nu cred că este aşa. Eu nu cred că judecătorii vor ţine seama sau vor fi înspăimântaţi de această scrisoare. Din noiembrie se tot vorbeşte că dacă până atunci nu se adoptă decizia pierdem banii. Nu mai crede nimeni chestia asta. Pentru că şi atunci, în noiembrie, s-a spus la fel de apăsat că dacă nu adoptăm decizia până în 28 noiembrie pierdem banii. Uite că nu i-am pierdut. Şi apoi au venit cu altă dată, şi cu altă dată şi după 11 (februarie - n.r.) probabil că vor veni cu o alta”, potrivit News.ro.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, preşedintei Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, o scrisoare referitoare la legea pensiilor magistraţilor, contestată de ICCJ şi asupra căreia Curtea urmează să se pronunţe în 11 februarie, în care o informează că, pe baza informaţiilor actuale, Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro.
„Totuşi, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informaţii public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informaţiilor transmise de către autorităţile române”, precizează prim-ministrul în scrisoare.
Acuzații dinspre ÎCCJ, replică de la guvern
În aceeaşi zi, Lia Savonea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a afirmat că „avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluţii de neconstituţionalitate, precum şi solicitarea implicită ca instanţa de contencios constituţional să ţină seama de consecinţe financiare externe actului de justiţie constituţională reprezintă o ingerinţă incompatibilă cu principiul separaţiei puterilor în stat”.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, a respins însă acuzațiile șefei ÎCCJ.
„Adevărul nu poate constitui nici o formă de presiune, nici o ingerinţă. Ceea ce a făcut premierul şi a anunţat că va face încă din conferinţa de presă pe care a susţinut-o miercuri, nu a formulat un avertisment, o solicitare, nu a făcut nimic de felul acesta, ci pur şi simplu a anunţat, a informat CCR asupra unei situaţii de fapt, plecând de la premisa pe care cred că o admitem cu toţii ca esenţială, ca într-un proces, de orice natură ar fi el, în faţa unei instanţe constituţionale sau altă instanţă, instanţa cu pricina trebuie să fie pe deplin informată asupra tuturor circumstanţelor, să aibă o privire 360 de grade. Atât şi nimic mai mult”, a declarat Ioana Dogioiu sâmbătă, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, potrivit News.ro.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului a mai precizat că „niciunde” în textul scrisorii, care a fost „anunţat şi prezentat public”, „nu există un element de presiune”, „nu se solicită un verdict anume” şi „nici măcar nu se solicită formularea unui verdict pe 11 februarie”, ci „doar se prezintă o situaţie de fapt, exact aşa cum este ea”.
Editor : B.P.