După apelul președintelui, Radu Burnete transmite un mesaj ferm: „Eugen Tomac e premierul desemnat. Nu e o mutare dintr-un joc”

Data actualizării: Data publicării:
radu burnete administratia prezidentiala
Foto: Radu Burnete/ Facebook

După apelul lansat de președintele Nicușor Dan pentru susținerea guvernului condus de Eugen Tomac, consilierul prezidențial Radu Burnete avertizează că actuala situație nu trebuie tratată ca un joc politic: „Nu e o schemă. Nu este o mutare de deschidere în nu știu ce joc. Țara noastră are nevoie să fie guvernată cu puteri depline în acești ani atât de dificili”.

„Eugen Tomac este prim-ministrul desemnat de președintele României să formeze un Guvern și să obțină o majoritate parlamentară și am toată convingerea că va reuși să o facă. Nu e o schemă. Nu este o mutare de deschidere în nu știu ce joc. Țara noastră are nevoie să fie guvernată cu puteri depline în acești ani atât de dificili”, arată Radu Burnete într-o postare pe rețelele sociale.

„Președintele României a explicat în repetate rânduri că nu face jocuri și că va desemna un premier cu obiectivul cert ca acesta să obțină majoritatea și să formeze un guvern. Restul scenariilor care se vehiculează, inclusiv cele care mă privesc, nu sunt altceva decât speculații de presă. În ultimele săptămâni numele meu a fost vehiculat pentru tot felul de poziții guvernamentale. Este de așteptat. Presa este liberă, iar proximitatea față de Președinte mă face un candidat natural pentru astfel de speculații. Acum un an am acceptat invitația Președintelui de a face parte din echipa sa în acești ani complicați pentru țara noastră și rămân în această poziție câtă vreme mă voi bucura de încrederea sa și consider că-l pot sprijini”, a continuat acesta.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În postarea sa, Radu Burnete le cere formațiunilor politice să dea dovadă de responsabilitate în perioada următoare.

„Mi-aș dori ca partidele fostei coaliții guvernamentale să reflecteze foarte bine la votul pe care-l au de dat săptămâna viitoare în Parlament. Eugen Tomac și-a asumat cu temeritate o misiune foarte complicată și sper că partidele vor acționa responsabil și vor da țării un guvern stabil cel puțin până când vor reuși să coaguleze o nouă formulă politică pro-occidentală, pro-europeană, pro-americană. De la PNRR la apărarea țării, de la rating-ul de țară la reducerea deficitului și refacerea competitivității, de la cetățenii vulnerabili la cei deznădăjduiți și asaltați cu dezinformări avem prea multe urgențe și probleme ca să rămânem blocați doar în calcule politice, importante și ele”, a mai scris consilierul prezidențial, adăugând în final: „Eugen, ai tot sprijinul meu!”.

Numele lui Radu Burnete este vehiculat pentru a face parte din viitorul Cabinet Tomac, ca vicepremier. De asemenea, se vorbeşte că ar putea fi viitorul premier desemnat, în cazul în care Guvernul Tomac nu va fi învestit.

Radu Burnete a fost şi pe lista scurtă de posibili nominalizaţi pentru funcţia de premier, înainte ca joia trecută Nicuşor Dan să-l desemneze pe Eugen Tomac.

Citește și:

Planul B de guvernare. Ce nume de premier ia în calcul Nicușor Dan dacă Executivul condus de Eugen Tomac nu trece de Parlament

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...