EXCLUSIV Doina Pană, fost ministru PSD: ”Eram intoxicată cu mercur în concentraţie mare”

Adrian Dumitru Data actualizării: Data publicării:
doina pana

Procurorii DIICOT investighează ipoteza otrăvirii cu mercur a fostului ministru al apelor şi pădurilor, Doina Pană. Aceasta a povestit pentru Digi24.ro cum a descoperit că a fost otrăvită și pe cine suspectează că a încercat să o asasineze. 

Digi24.ro: Voiam să vă întreb referitor la acea plângere a DIICOT

Doina Pană: Eu am făcut o plângere la poliţie. Nu pot să vorbesc despre anchetă, dar vreau să vă spun că problema e foarte veche din 2-3 februarie 2018, atunci am făcut plângerea şi aş fi tăcut în continuare pentru că interesul meu e să-i prindă decât să... adică n-am vrut să aduc nicio impietate cursului poliţiei, parchetului. Eram ministru la păduri pe vremea Guvernului Tudose, în noiembrie 2017 am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că am probleme foarte mari cu inima, modificări pe EKG cu iminenţă de infarct, am urmat un tratament, chiar m-au văzut mai mulţi specialişti şi cu toate astea m-am simţit tot mai rău. La un moment dat, pentru că epuizasem toate analizele specifice, s-au gândit să mă trimită într-un final la o analiză toxicologică şi în 15 ianuarie 2018 am aflat rezultatul: eram intoxicată cu mercur în concentraţie mare.

Am făcut tratamentul pentru eliminare, când a scăzut sub doza critică, ca procent, că l-am oprit pentru că e un tratament foarte dur şi elimini şi ce-i bun din tine. De atunci fac nişte alternative, dar lucrurile sunt bune în sensul că inima şi-a revenit complet, mi-au dispărut toate modificările de pe EKG, dar la nivel de ţesuturi durează ani până se elimină. Acum, eu vă spun cinstit, n-aş fi intervenit deloc, dar nu ştiu de unde până unde a răsărit poveste şi a răsărit un articol în presă cu nişte tâmpenii care duceau în derizoriu o situaţie extrem de gravă, cum că am fost eu pe la preot, că aşa am aflat... Nu! La mine a fost totul făcut cu analize, medici, specialişti, şi nu doar că am plecat din Guvern, am făcut şi o plângere.

Digi24.ro: Noi am aflat de caz pentru că el a ajuns la DIICOT şi, iniţial, am crezut că plângerea aţi depus-o la DIICOT.

Doina Pană: Acum şi eu mă aşteptam să ajungă pe-acolo pentru că eram ministru la păduri.

Digi24.ro: În momentul acela v-aţi dat demisia din cauza asta?

Doina Pană: Nu, eu mi-am dat demisia în 3 ianuarie (2018 – n.r.) tocmai pentru că mă simţeam foarte rău, v-am spus eram cu iminenţă de infarct, numai în 15 ianuarie am aflat, dar a trebuit să rămân în guvern până în 29 ianuarie pentru că n-a vrut să semneze preşedintele Iohannis. Abia pe 29 am putut să plec când s-a format un nou Guvern prin Parlament. Eu de-asta n-am făcut plângere decât după ce am plecat din Guvern pentru că n-am vrut să dăunez imaginii României dacă cumva s-ar fi aflat, vă daţi seama, ministru în Guvenrul României otrăvit... Am făcut-o imediat după ce am plecat. E o anchetă în derulare şi eu asta îmi doresc din tot sufletul, să-i prindă. Nu pentru mine, pe mine m-a salvat dumnezeu că am aflat cauza să mă pot trata că altfel eram moartă de mult de infarct şi toată lumea zicea că de stres, ştiţi... Dar măcar să se sperie şi să nu mai încerce cu alţii, de-asta îmi doresc foarte tare să-i prindă.

Digi24.ro: Aveţi vreo suspiciune, cine ar fi vrut să vă otrăvească?

Doina Pană: Eu nu mă pot gândi decât la faptul că am luat măsuri drastice împotriva tăierilor ilegale care au făcut ca unii să piardă sume uriaşe de bani şi evident că nu am dovezi, aştept să se finalizeze ancheta, dar... sunt om şi m-am gândit în toate felurile. Asta m-a şocat, au încercat să mă denigreze în toate felurile, eu am început în 2014 cu primele măsuri, atunci am lansat radarul, pe urmă în 2015 noul cod silvic cu scandalul acela cu Schweighofer dacă mai ţineţi minte, cu scrisoare la prim-ministrul de atunci, Victor Ponta, că datorită mie firma pierde 150 mil. Euro pe an. Apoi legea contravenţiilor silvice pe problema lemnelor de foc, toate au făcut să piardă unii sume uriaşe de bani şi nu mai puteau fura, numai la asta mă pot gândi.

Nu m-am aşteptat să se meargă atât de departe, practic mi-a fost mai greu să-mi revin psihic decât fizic, sentimentul ăla că am otrava aia în mine, ăla a fost cumplit, vă spun... E important că m-a ajutat dumnezeu, sunt bine, dar repet, tocmai ca să nu mai aibă curaj să încerce şi cu alţii, indiferent de domeniu, probabil că nu numai la păduri e cazul, bănuiesc... Şi să sperie, eu asta îmi doresc.

Digi24.ro: Şi ce fel de analize aţi făcut?

Doina Pană: Am făcut analize toxicologice.

Digi24.ro: Şi înainte de asta, când ştiaţi doar simptomele?

Am făcut analizele pentru inimă, deci eu aveam pe EKG modificări cu iminenţă de infarct în permanenţă. E adevărat că, din puncte de vedere ecografic sau la probe de efort sau... inima nu era atât de bolnavă încât să justifice modificările alea, dar la ora aia nimeni nu se aştepta că e o agresiune externă. Decât în momentul când dispărând concentraţia de mercur, inima a început să-şi revină.

E o perioadă destul de nefericită când a apărut anunţul, cu campania electorală, nu vreau să creadă cineva că mă victimizez, dar am vrut să se ştie adevărul, adică nu e poveste siropoasă inventată de nu ştiu ce minţi bolnave, e un caz real.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri