Sari la conținut

Exercițiu de comunicare. Victor Ponta a prezentat bugetul grupurilor parlamentare

A mers pe la toate grupurile, începând cu USL, continuând cu minoritățile și UDMR, apoi la PP-DD. Singurii cu care nu s-a întâlnit au fost parlamentarii PDL. Aceștia nu au răspuns ofertei sale de a avea o întâlnire pe tema bugetului. În ciuda exercițiului de comunicare, premierul nu a reușit să schimbe părerea opoziției din UDMR și PPDD în privința votului negativ asupra bugetului pe 2013.

Actualizare ora 10.50.Victor Ponta, la grupul USL: „Vă rog să nu facem lucruri de formă – depunem 100 de amendamente, dar știm că nu trec”

Premierul Victor Ponta le-a spus parlamentarilor USL că este normal să-și exercite dreptul constituțional de a amenda orice proiect de lege. „Sunt ultimul din sală care spune, după ani de opoziție, că nu puteți depune amendamente. Singurul lucru pe care îl spune este că mai importantă decât orice eu văd unitatea, solidaritatea noastră de acțiune”, a precizat premierul, în contextul controverselor stârnite de o declarație potrivit căreia parlamentarii USL ar fi primit consemn să nu depună amendamente.

„Eu nu susțin că bugetul pe care l-am făcut este perfect, dacă există amendamente bune, din care să știm de unde luăm niște bani și îi folosim în altă parte, aveți sprijinul meu, dar vă rog să nu facem lucruri doar de formă – punem 100 de amendamente, știm că nu trec, dar spunem acasă că noi le-am pus și guvernul cel rău nu le-a aprobat”, a mai spus premierul Victor Ponta la întâlnirea cu grupul parlamentar al USL.

Priorități legislative

El a mai pledat în faţa parlamentarilor USL pentru demararea, în această sesiune parlamentară, a discuțiilor privind revizuirea Constituţiei, regionalizarea și adoptarea unei noi legi electorale.

„Trebuie să le facem într-o sesiune, în cel mai rău caz până la sfârșitul anului, pentru că anul viitor avem din nou alegeri. Trebuie să îl sprijinim pe Crin Antonescu să fie președinte, trebuie să câștigăm, și PSD, și PNL alegerile europarlamentare”, a arătat Victor Ponta.

____________________

Prezent, luni seara, în studioul Digi24, premierul Victor Ponta a spus că și-a declarat disponibilitatea de a prezenta bugetul în fața parlamentarilor, dar grupul PDL nu a răspuns, deocamdată, la propunerea de organizare a unei discuţii pe această temă.

Prima întâlnire pe marginea bugetului era programată de la ora 10, cu grupurile reunite ale Uniunii Social-Liberale.

Am arătat disponibilitarea de a prezenta tuturor grupurilor parlamentare. Dovadă că PP-DD mi-a răspuns. Au spus vino mâine la 14:00, împreună cu miniştrii Chiţoiu şi Voinea, să prezinţi bugetul. PDL nu mi-a răspuns. Intenţia mea specială a fost de a prezenta tuturor grupurilor parlamentare. Nu e vorba să le cer votul. Că voturi are USL destule. E un exerciţiu de dialog, până la urmă”, a spus Victor Ponta în cadrul emisiunii „Jurnalul de seară”.

Potrivit programului premierului transmis de Guvern, Victor Ponta va participa, de la ora 10:00, la şedinţa grupurilor reunite ale USL, unde va face o prezentare a bugetului de stat pe 2013.

Premierul urmează să ia parte, apoi, de la ora 11:30, la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.

De la ora 13:00, primul-ministru are programată participarea la şedinţa grupului minorităţilor naţionale, unde va face o prezentare a bugetului de stat, iar de la ora 14:00 la şedinţa grupului UDMR, pentru o prezentare similară.

Premierul Victor Ponta declara, în 14 ianuarie, că va prezenta proiectul de buget pe 2013, când va fi finalizat, grupului USL şi celui al minorităţilor naţionale, apoi va adresa grupurilor UDMR, PDL şi PP-DD rugămintea de a le face aceeaşi prezentare înainte de debutul dezbaterilor parlamentare.

"Imediat ce bugetul e gata îl voi prezenta în primul rând Grupului USL şi Grupului minorităţilor naţionale, după care voi adresa o rugăminte către celelalte trei grupuri - UDMR, PDL şi PP-DD - dacă sunt de acord ca împreună cu ministrul de Finanţe şi cu ministrul delegat pentru Buget să facem o prezentare a rezultatelor negocierilor cu FMI şi formula bugetului pe 2013, înainte de a începe efectiv dezbaterile în plen", a spus atunci Ponta.

Etichete: buget , victor ponta , USL , udmr , MI , daniel chitoiu , Liviu Voinea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale