Firea spune că doar 4 bucureșteni din cei testați de Primărie au coronavirus. PSD lansează teoria conspirației

Data actualizării: Data publicării:
Test rapid pentru coronavirus
Test rapid pentru coronavirus. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit primarului general, 4 persoane din 4.600 care au participat la testarea din Capitală au rezultate pozitive la coronavirus. Tema a fost folosită imediat de social democrați, care contestă datele prezentate de Guvern. „Și atunci de unde cifrele prezentate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică?”, se întreabă, pe Facebook, Lia Olguța Vasilescu. 

„Din 11.000 de bucuresteni înscrişi în programul de testare cu PCR, au fost 4.600 de teste deja efectuate şi din acestea doar 4 au fost pozitive”, a precizat Gabriela Firea, la România TV, potrivit Mediafax.

Liderul PSD, Lia Olguța Vasilescu a scris luni pe Facebook un mesaj în care contesta datele comunicate de autorități, privind evoluția pandemiei de coronavirus.

„Doar 4 din 4600 de persoane testate sunt bolnave. Testare facută cu aparatură performantă, după toate regulile și regulamentele naționale și internaționale... Și atunci de unde cifrele prezentate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică? De ce nu încep măsurile de relansare economică? Au trecut deja 125 de zile de când ne tot amenință Orban că iese cu masuri economice... 125 de zile!!! Câte firme au fost îngropate de indolența și incompetența acestui guvern?”, a scris fostul ministru al Muncii.

Potrivit datelor naționale, în București, pe 29 iunie, erau 3.071 de îmbolnăviri.

Nu este pentru prima dată când liderii PSD susțin teorii ale conspirației despre pandemie. Premierul Ludovic Orban a criticat recent „atitudinea de neglijare a pericolului”, în ceea ce priveşte COVID-19, generată, în mare parte, de mesajele transmise de anumiți „lideri politici iresponsabili”.

Aceasta a precizat că nu există nicio posibilitate de manipulare a datelor cu privire la cazurile de coronavirus, acuzându-i de demagogie politică pe cei care susţin contrariul. „Cine lansează astfel de alegaţii în spaţiul public este complet dus cu capul”, a spus premierul.

Testarea bucureştenilor selectaţi prin proiectul Primăriei Capitalei „Sunt imun la covid”, începută pe 10 iunie pe Arena Naţională, a fost oprită după o zi pe stadion, primarul Gabriela Firea susţinând că programul a fost blocat de Ministerul Sănătăţii, astfel că a depus plângere penală. Ea a precizat că testările vor continua, iar bucureştenii înscrişi vor fi programaţi la unităţi medicale din Bucureşti.

În cadrul proiectului „Sunt imun la covid” au fost selectaţi 11.000 de bucureşteni.

Primăria a anunţat că testarea pe Arena Naţională a fost oprită, fiind „blocată” de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, în acel context, că testarea din Bucureşti cu privire la depistarea de anticorpi COVID-19 nu este un studiu de referinţă care să fie luat în considerare.

Gabriela Firea şi-a motivat proiectul prin faptul că „aceste date sunt vitale pentru a stabili măsurile următoare, pentru că toate ţările şi-au repornit economia, dar noi se pare că încă suntem într-un soi de aşteptare care nu ne avantajează”.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri