Întâlnire de urgenţă, la Parlament, între liderii Coaliţiei şi premier. Se discută planul B

Data actualizării: Data publicării:
dragnea tariceanu vorbesc dancila sta in picioare langa ei - inquam ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Întâlnire de urgenţă la Parlament, între liderii coaliţiei şi premier. Viorica Dăncilă a fost chemată de urgenţă să stea de vorbă cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, privind planul B, adică restructurarea Guvernului, în situaţia în care preşedintele Klaus Iohannis ar refuza înlocuirea a trei miniştri, inclusiv pe cel al Justiţiei.

Şedinţa a avut loc la Parlament, departe de ochii presei, în biroul de la Camera Deputaţilor al lui Liviu Dragnea. Luni nu a fost activitate la Parlament, astfel că presa nu a avut acces.

Pe masa coaliţiei sunt puse cel puţin două scenarii, adică se declanşează planul de restructurare al guvernului sau se aşteaptă un răspuns de la Klaus Iohannis şi un nou CEx unde ar urma să facă noi propuneri de miniştri.

La remaniere e nevoie de aprobarea preşedintelui, care o poate refuza, în timp ce la restructurare, Guvernul merge în noua structură la vot în parlament, iar preşedintele nu are niciun cuvânt de spus, situaţie preferată de Liviu Dragnea.

Privind planul de restructurare e stabilit deja un calendar. Marți, premierul Viorica Dăncilă trimite o scrisoare către Parlament prin care să anunțe Legislativul că vrea restructurarea Guvernului. O schimbare ar putea să fie la Secretariatul General al Guvernului, care ar urma să devină un minister fără portofoliu.

Dacă e aşa, miercuri ar urma să fie ziua Z: în prima parte a zilei miniștrii să fie audiați în comisiile de specialitate, iar în a doua parte a zilei să aibă loc votul decisiv. Ar fi nevoie de o mare mobilizare din partea PSD şi ALDE, în contextul zilelor de dinainte de Paşte.

Mai este posibilitatea ca PSD să aştepte un răspuns din partea lui Klaus Iohannis cu privire la remaniere, care a anunţat că îl va da marţi. Dacă va refuza propunerile PSD, se ia în calcul ca PSD să se reunească într-un nou CEx, cel mai probabil miercuri şi să se facă noi propuneri de miniştri, lucru pe care Liviu Dragnea l-a specificat săptămâna trecută.

Întrebat dacă PSD are un plan 2 dacă Iohannis respinge sau amână remanierea, Liviu Dragnea a răspuns că va urma o întâlnire în Coaliţie şi se va lua o decizie rapid.

Noul ministru al justiţiei dacă va fi numit în primul rând trebuie să rezolve blocajele din ministerul justiţiei cu privire la avizarea unor acte normative care ţin de aplicarea programului de guvernare. Că aceste blocaje au fost din cauza lui Tudorel Toader sau nu.... Nu ştim, important este efectul. Ăsta e primul lucru care i s-a cerut domnului Nicolicea!, a spus Dragnea.

Citiți și:  Miza propunerii făcute de Dăncilă în CEx: numirea lui Nicolicea ajunge la pixul lui Iohannis

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...