Klaus Iohannis și-a adus de la Londra un consilier pentru Climă

Data actualizării: Data publicării:
președintele klaus iohannis face declarații la palatul cotroceni
Președintele Klaus Iohannis. FOTO: presidency.ro

Klaus Iohannis a numit-o, luni, în funcția de consilier de stat, pe Alexandra Maria Bocșe, înființând un nou Departament la Administrația Prezidențială, care se va ocupa de climă și sustenabilitate. 

Alexandra-Maria Bocșe are 33 de ani și a absolvit un Doctorat în Politică și Studii Internaționale la Universitatea din Cambridge (în 2017), printre primii din an. A beneficiat de o bursă de excelență academică de la Trinity College Cambridge în timpul doctoratului. În 2011, ea a absolvit un MPhil în Relații Internaționale la aceeași instituție, Cambridge, cu o distincție în disertația privind politica internațională a mediului. Anterior, a absolvit Licența în Științe Politice la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice (secția română) ca șefă de promoție.

În 2016, Alexandra-Maria Bocșe s-a alăturat Departamentului de Relații Internaționale din cadrul London School of Economics, iar pentru următorii patru ani și-a continuat aici cercetarea și predarea în domeniul Afacerilor Europene și Internaționale, cu specializare pe probleme de energie, mediu și climă. În perioada 2015-2016, a fost fellow la Weatherhead Center for International Affairs, Universitatea Harvard, cu o bursă Fulbright-Schuman. Aici a lucrat în special pe relațiile transatlantice în domeniul energiei și al mediului. Anterior, a fost cercetător doctoral și coordonator al Centrului European din Departamentul de Politică și Studii Internaționale, Universitatea din Cambridge, și redactor asociat la Cambridge Review of International Affairs.

Alexandra-Maria Bocșe are peste șapte ani de experiență în predarea atât la nivel de licență, cât și la nivel de master, a cursurilor de Politică Europeană, Politică Globală a Energiei și Mediului și Afaceri Internaționale la Universitatea din Cambridge, London School of Economics și King's College London. Din 2011, a lucrat, de asemenea, în roluri de analiză/consiliere sau a oferit consiliere pentru Uniunea Europeană, guverne ale statelor UE și organizații interguvernamentale, în ultimii ani în special în domeniul politicii și economiei energiei și climei.

Portofoliul său de cercetare și analiză include diverse publicații de politici publice și academice în jurnale de top în domeniile climei și energiei (Climate Policy, International Environmental Agreements: Politics, Law and Economics and Energy Research and Social Science) sau Relații Internaționale (Geopolitics, European Security, etc.). De asemenea, a scris o carte despre rețelele internaționale de politici energetice și de mediu care va fi publicată de Palgrave Macmillan în toamna anului 2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Secret Service, suprasolicitat de deplasările inopinate ale familiei numeroase a vicepreședintelui JD Vance
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...