LISTA lui Nicușor Dan. De unde taie bani primarul general în proiectul de buget "pentru a stopa risipa"

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan cu masca la o conferinta de presa
Nicușor Dan, despre investițiile care se vor face în București. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că în proiectul de buget pentru anul în curs nu sunt prevăzute achiziţii de noi autovehicule, fonduri pentru noi statui sau campanii publicitare, fiind reduse "substanţial" sumele pentru festivaluri.

"Reducem substanţial banii pe festivaluri, târguri, decoraţiuni şi alte asemenea. Bugetul pentru asemenea evenimente a fost în 2019 de peste 200 de milioane de lei. Bugetul pe care îl propunem pentru 2021 este de câteva milioane de lei pentru evenimente culturale de notorietate, ajunse unele la zece ediţii. (...) Renunţăm la achiziţii de autovehicule - nu este o prioritate. Nu alocăm bani pentru noi statui. (...) Nu alocăm bani pentru campanii publicitare.

Plafonăm salariile la nivelul februarie 2020. La nivel de instituții vom face o evaluare a directorilor și parte din evaluare va fi rezonabilitatea propunerilor lor financiare către Executiv și CGMB.

Renunțăm la o parte a instrumentelor financiare, cum sunt sumele pentru familiile ajunse la 25 ani de căsătorie.

Păstrăm stimulentul pentru reducerea abandonului școlar.

Pentru organizarea EURO2020 ne-am asumat cheltuieli pentru stadion și organizare, le-am propus în bugetul local.

Pentru sectorul cultural independent avem prevăzut un sprijin de 3 milioane de lei.

Pentru investiții, banii europeni dețin o pondere importantă. Am propus către MFE pentru PNRR proiecte de șapte miliarde de euro.

17 investiții vor viza rețeaua de spitale, în special pentru instalații și securitate la incendiu.", a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe susţinute la sediul PMB.

Nicușor Dan: Primul tronson din Prelungirea Ghencea va fi gata în acest an

Lucrările de pe Prelungirea Ghencea dintre străzile Brașov și Râul Doamnei vor fi finalizate în acest an, a spus primarul general al Capitalei.

"Am avut o discuție cu primarul Sectorului 6 (Ciprian Ciucu - n.r.), care mi-a spus că și-ar dori, dar nu-i permite bugetul să preia această investiție. Pe tronsonul dintre străzile Brașov și Râul Doamnei ne propunem să terminăm (lucrările - n.r.) în acest an, adică să păstrăm locul pentru linia de tramvai, dar să nu punem infrastructura de tramvai și să se poată circula pe patru benzi", a afirmat Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei a precizat că pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul dintre strada Râul Doamnei și Centura Capitalei sunt necesare exproprierii de teren.

"Pentru celălalt tronson, până la centură, e nevoie și de exproprieri, undeva la 60-70 de milioane de lei, și pentru lucrări mai e nevoie de circa 120 de milioane de lei, fără tramvai. Pentru aceasta o să încercăm să discutăm cu Compania Națională de Investiții, dar nu e o promisiune pentru acest an", a conchis Nicușor Dan.

Primarul Capitalei: Este un buget prin care vrem să ieşim din delirul grandoman al fostei administraţii

El a adăugat că, atunci când şi-a preluat mandatul, Primăria Capitalei avea datorii curente de trei miliarde de lei şi o mare parte din ultimele patru luni le-a folosit pentru a gestiona această situaţie financiară.

Nicuşor Dan a menţionat că a existat riscul ca servicii esenţiale să nu poată fi furnizate pentru bucureşteni, din cauza situaţiei financiare.

"Este un buget prin care vrem să ieşim din minciună, din delirul grandoman al fostei administraţii, un buget prin care vrem să facem lucruri concrete, fundamentale. Un buget prin care vrem să stopăm risipa şi să deschidem calea construcţiei, pentru că Bucureştiul are nevoie de construcţie", a punctat Nicuşor Dan.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...