Ludovic Orban, întrebat dacă Florin Cîțu ar trebui să demisioneze: „Este o chestiune asupra căreia trebuie să reflecteze”

Data publicării:
orban si citu dau mana in fata membrilor pnl prezenti la consiliul national
Ludovic Orban și Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban a anunțat, vineri, după ședința BPN, că liberalii au decis în unanimitate susținerea prim-ministrului Florin Cîțu. Acesta a dat asigurări că PNL va apăra Guvernul în fața unor eventuale moțiuni de cenzură, subliniind că este în fișa postului președintelui de partid să îl susțină pe premier. Întrebat, totuși, dacă Florin CÎțu ar trebui să demisioneze din funcția de premier în urma crizei politice, Orban a răspuns că aceasta este o chestiune asupra căreia prim-ministrul trebuie să reflecteze.

„Am luat o decizie statutară de susținere a premierului PNL, o decizie care a fost luată în unanimitate. Cu siguranță, grupurile reunite ale PNL vor apăra Guvernul în fața eventualei sau eventualelor moțiuni de cenzură, este în fișa postului președintelui PNL să suțin premierul și guvernul condus de un reprezentant al PNL. Ştiţi foarte bine că de foarte multe ori socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala din târg. Sigur vom vedea exact cum vor evolua lucrurile”, a mai afirmat Orban.

Întrebat de jurnaliști dacă este luată în calcul varianta unui guvern minoritar, liderul liberalilor a replicat: „Nu am purtat o discuţie cu privire la strategia de urmat după, pentru că noi acum avem în seara asta o şedinţă a coaliţiei”.

„Eu am dat un mesaj foarte puternic şi foarte clar. Pentru mine, în urma alegerilor din 6 decembrie, ţinând cont de cofiguraţia politică a Parlamentului, nu este posibilă decât o coaliţie între PNL - USR PLUS şi UDMR şi evident cu sprijinul grupului minorităţilor. Resping categoric orice fel de speculaţie legată de vreo posibilă înţelegere cu PSD şi voi fi foarte clar în această privinţă - PNL nu poate să facă niciun compromis cu PSD”, a explicat Orban.

Răspunsul lui Orban, întrebat dacă premierul ar trebui să demisioneze

De asemenea, întrebat dacă premierul ar trebui să facă un pas în spate pentru a salva coaliţia de guvernare, Orban a spus că aceasta este o chestiune asupra căreia trebuie să reflecteze Florin Cîţu.

„Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL", a spus Orban.

Înainte de sedința BPN, întrebat dacă premierul Florin Cîţu ar trebui să demisioneze, Ludovic Orban a răspuns: „Întrebaţi-l pe dânsul. Din moment ce v-am spus că nu voi îngădui vreunui parlamentar al PNL să voteze moţiunea de cenzură. Normal că îl sprijin că e premierul care reprezintă PNL”.

Citește și: Florin Cîțu: Atunci când depui o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, poate că o demisie de onoare trebuie făcută

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
Un câștigător de loterie în vârstă de 80 de ani a construit un imperiu al drogurilor de sute de milioane de...
Pro FM
Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor...
Film Now
Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, apariție rară alături de cei trei copii. Gemenele cuplului s-au...
Adevarul
„Eu urmez!”. Mesaje pe TikTok pentru elevul care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea. Părinții, alertați să...
Newsweek
La ce pensie poți spera după 30-35 ani de muncă? Unii pensionari nu iau nici 2.000 lei pensie. Care e motivul?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Natalie Portman, critici dure la adresa Oscarurilor din 2026: „Regizoarele sunt ignorate. Mai avem mult de...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN