Exclusiv Ministrul Alexandru Nazare, reacție după demisia lui Dragoș Anastasiu: „ANAF este disfuncțională, abuzurile nu sunt noi”

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - GUVERN - MASURI FISCALE - CONFERINTA - 3 IUL 2025
Alexandru Nazare. Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a declarat, duminică seara, la Digi24, că abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi, instituția fiind una disfuncțională, neexistând o dorință reală ca aceasta să fie reformată.

Despre situaţia ANAF, comportamentul inspectorilor ANAF, modul în care ANAF acţionează în plan central, dar şi în teritoriu, am vorbit foarte mult. Abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi”, a spus ministrul

Nazare a menţionat că încă din momentul audierii în Parlament a făcut un apel la ANAF ca, indiferent cât de mari sunt problemele de colectare, să nu facă abuzuri, să nu exagereze, să nu înceapă vânătoarea de amenzi date către contribuabil, doar să-şi facă simplist datoria, ci să-şi facă treaba corectă”.

Pe lângă acest semnal pe care l-am dat de la audiere, le-am dat câteva semnale din momentul în care, bineînţeles, conducerea ANAF a fost schimbată, după care Antifrauda n-a mai migrat către judeţe cu costuri suplimentare, a rămas la nivel regional, acolo unde e locul, pentru că nu avem aceeaşi activitate de antifraudă în teritoriu în fiecare judeţ. Direcţiile antifraudă trebuie să fie regionale. Şi după ce am schimbat rând pe rând conducerea Antifraudei Bucureşti, de unde au plecat 9 din 15 şi după care am schimbat conducerea Antifraudei la nivel central, unde din 31 de persoane au plecat 21. Deci s-a schimbat total conducerea”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Citește și Patronatele cer Guvernului „revizuirea întregii echipe de specialişti coordonate de Dragoş Anastasiu”. Apelul UGIR-1903 după demisie

Faptul că ANAF este disfuncţională este un lucru despre care am vorbit de la început, din prima zi, încă de la audiere. Dacă nu recunoaştem faptul că ANAF este disfuncţional, dacă nu recunoaştem faptul că nu a existat o dorinţă autentică de a reforma instituţia, de a colecta în plus, că suntem mult, nu sub media europeană, sub media regiunii noastre, sub media central-europeană suntem…deci e clar că nu a existat o dorinţă autentică de reformă, nu a existat o dorinţă autentică de a creşte colectarea şi, mai mult decât atât, nu a existat o dorinţă autentică de a face digitalizare”, a precizat Alexandru Nazare.

Digitalizarea, o problemă majoră

Nazare a subliniat că un contract pentru digitalizarea ANAF a trenat mai multe timp, astfel că, acum, multe dintre reformele digitalizării nu sunt gata. (...) E normal să fie sincope. Suntem încă în stadiul incipient al digitalizării, am trasat baza, dar mai este mult de lucru. Finalizăm digitalizarea abia în decembrie anul viitor”.

Reacția ministrului Finanțelor privind ANAF vine în contextul în care vicepremierul demisionar Dragoș Anastasiu se află în centrul unui scandal public, în contextul în care numele său a apărut într-un dosar de corupție prin care o fostă consilieră de la ANAF a fost condamnată în urmă cu doi ani pentru că a primit de la compania acestuia „o taxă de protecție” de peste 150.000 de euro pentru a nu fi deranjat de organele fiscale.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a lansat un mesaj către antreprenori şi îi roagă să spună în ce condiţii s-a făcut business în România şi cât de bun este statul român ca partener. El i-a îndemnat pe aceştia să ridice glasul şi să nu mai accepte ceea ce toţi au fost obligaţi să accepte, inclusiv prin a face greşeli. Anastasiu a adăugat că statul român şi-a ameliorat comportamentul în ultimii ani, dar acesta a fost inacceptabil o lungă perioadă.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă