Video Radu Miruță acuză că în șase companii de stat a fost numită ilegal conducerea. Două persoane, cercetate disciplinar

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta ministrul economiei
Radu Miruță. Inquam Photos / George Călin

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat joi că, după verificarea a șase companii de stat, a constatat că întreg procesul de selecţie al celor din conducere a fost viciat, arătând că printre acestea se află IAR, IOR, Avioane Craiova, Şantierul Naval 2 Mai. El spune că a dispus ca două persoane să fie cercetate disciplinar, precizând că va extinde verificările la toate companiile de stat și va sesiza Parchetul.

Miruţă a anunţat că au fost verificate un număr de şase companii de stat şi s-a observat că întreg procesul de selecţie al celor din conducere, al membrilor consiliului de administraţie, a fost viciat.

„A fost viciat printr-o procedură construită timp de opt ani de zile, prin care angajaţi ai acestui minister şi-au arătat dimensiunea competenţei în interes personal, timp în care interesele acestor companii de stat au fost călcate în picioare. Am descoperit ordine ilegale, am descoperit faptul că aceste numiri, în mod intenţionat, au fost făcute invocându-se o lege care a expirat şi asta nu s-a întâmplat neobservat, ci s-a întâmplat intenţionat, pentru că după ce s-a modificat legea ar fi trebuit să mai obţină nişte avize suplimentare şi li se puneau nişte piedici în a-şi implanta oamenii acolo”, a precizat ministrul Economiei, potrivit News.ro. 

„Diavolul din companiile de stat are chip”, spune Miruță

El a menţionat că la nivelul ministerului au fost semnate acte administrative care au avut temei legal abrogat.

„Au fost considerate legi care nu mai aveau valabilitate tocmai pentru a se duce la îndeplinire implantarea unor oameni, sărindu-se eventuale piedici. Mai ţineţi minte diavolul de care vă spuneam din companiile astea de stat? Astăzi are o formă, are un chip şi are tămâie”, a precizat radu Miruţă.

Ministrul Economiei a anunţat că, în urma raportului Corpului de Control pe care l-a primit aseară, l-a aprobat şi a dispus ca doi oameni din conducerea direcţiei responsabile cu coordonarea intereselor în companiile de stat să fie cercetate disciplinar.

„Lucrurile care mi-au fost aduse la cunoştinţă prin acest raport al Corpului de Control sunt de o dimensiune penală. Observând că şase verificate din şase au această problemă, am dispus extinderea la toate companiile de stat. Statistic şi observând modul în care s-au desfăşurat aceste lucruri, mă aştept să se găsească şi acolo astfel de probleme”, a mai spus ministrul.

Radu Miruţă a mai spus că va face un pachet final pe care îl va trimite către Parchet.

„Ca să nu deranjeze Parchetul în fiecare zi, cum pare că ar fi nevoie să se întâmple în acest minister, cumulăm mai multe şi trimitem o singură dată”, a completat el. Potrivit ministrului, „aceasta este doar faza 1”.

„Sunt doar primele pe care le-am putut analiza în această lună şi jumătate, pe lângă alte probleme al acestui minister. Nu ne oprim aici. Ştiu că ustură, ştiu că mulţi se întreabă cine o fi făcut asta, cine o fi numit, ce responsabil politic o fi fost atunci. Vă spun că nu mă interesează. Pe tura mea, în acest minister, astfel de lucruri nu sunt tolerate, nu vor fi acceptate, nu mă uit în spate, mă uit ce putem face în continuare”, a mai declarat ministru.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
O pensionară a fost trimisă la azil pentru apartament și pensie. Secretul ascuns 40 de ani a schimbat totul
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...