Orban, despre relația cu Iohannis: În 2014 m-am retras din cursa pentru șefia PNL. Practic, l-am susținut să fie președintele României

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban si klaus iohannis
Ludovic Orban si Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că are cu Klaus Iohannis un parteneriat care a funcționat "aproape fără cusur". El a amintit că, prin retragerea sa în 2014 din cursa internă pentru șefia PNL, l-a susținut pe Klaus Iohannis să fie președintele României.

"Sunt președintele PNL de patru ani, în această perioadă am avut un parteneriat cu președintele Iohannis care a funcționat aproape fără cusur. Împreună am făcut lucruri importante pentru România atât pe plan intern, cât și pe plan extern și european. Am o relație cu președintele care poate fi evaluată de oricine.

Puțină lume știe, dar în 2014, după demisia lui Crin Antonescu de la șefia PNL în urma alegerilor europarlamentare, mi-am anunțat candidatura la președinția PNL și evident că aveam de departe prima șansă să ies președinte PNL.

Domnul Iohannis a cerut derogare la Delegația Permanentă pentru a candida la o funcție. L-am întrebat atunci dacă vrea să candideze la președinția PNL, și după ce mi-a răspuns că da, eu mi-am retras candidatura, explicând că președintele care este ales de PNL trebuie să aibă principala calitate să fie un candidat la președinție care să aibă șanse să câștige alegerile prezidențiale.

Știam că dl Iohannis era cel mai potrivit să fie candidat la președinția României. Practic, eu m-am retras și l-am susținut pe Klaus Iohannis să fie președintele României, și l-am susținut și în procedura de desemnare ca și candidat la funcția de președinte al României, atunci când Crin Antonescu care își dăduse demisia a revenit și a vrut să candideze și el", a spus Ludovic Orban când a fost întrebat despre relația pe care o are cu șeful statului.

Orban a fost întrebat și ce părere are despre interpretarea pe care Florin Cîțu a dat-o afirmațiilor de marți ale președintelui.

Întrebat cum interpretează declarația președintelui conform căreia "așa cum este acum e foarte bine", Florin Cîțu a spus la Digi24 că președintele îl susține "în această declarație". 

"Fiecare interpretează cum dorește", a replicat Ludovic Orban.

"Eu vă spun că suntem în competiție pentru funcția de președinte al PNL. După congres se vor alege conducerile județene, conducerea națională. Toate deciziile ulterioare congresului vor fi luate în forurile statutare ale PNL. Orice membru al PNL trebuie să respecte aceste decizii", a conchis liderul liberal.

Duminică, Ludovic Orban a spus că persoana care va fi aleasă în funcția de președinte al PNL trebuie să fie și prim-ministrul României, sugerând, astfel, că dacă va câștiga vrea să se întoarcă și la conducerea guvernului României.

Ulterior, Klaus Iohannis a respins ideea avansată de Orban și a susținut că "așa cum este acum e foarte bine" și că funcția de premier nu este de la partid ci se ocupă prin votul Parlamentului.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...