Ponta: Nu am mai vorbit cu Dragnea de la locale

Data publicării:
PONTA DRAGNEA

Victor Ponta anunță că ar vrea să rămână la PSD, însă de la alegerile locale nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea și nu a fost folosit de partid, în condițiile în care nu aspiră la funcția de președinte al social-democraților decât după ce se pronunță instanța. Fostul premier a mai spus că dorește ca foștii miniștri în guvernul pe care l-a condus să fie pe listele PSD.

victor ponta liviu dragnea

Victor Ponta a declarat că nu a mai discutat cu liderul PSD Liviu Dragnea de la alegerile locale din luna iunie, pe fondul unor speculații apărute în presă, potrivit cărora în PSD ar exista o luptă între Victor Ponta și actualul președinte al social-democraților pentru supremația în partid.

Liviu Dragnea a spus în mai multe rânduri că Victor Ponta are asigurat un loc pe listele PSD și a precizat că îl vede pe fostul premier mai mult decât parlamentar.

De asemenea, Victor Ponta a fost invitat de Partidul România Unită (PRU), aflat în campanie de racolări a parlamentarilor, să preia președinția noii formațiuni, care are blazon cu Vlad Țepeș și doctrina intitulată național-democrație.

Întrebat, la o emisiune a b1tv dacă se va duce la PRU, Victor Ponta a spus : ”Eu aş vrea să rămân la PSD, pentru că nu am fost în niciun alt partid, dar nu depinde doar de mine chestia asta”. Ponta a precizat că bănuieşte că sunt oameni care nu ar vrea ca el să rămână în PSD, dar că el nu are niciun fel de nemulţumire faţă de cei din PSD., potrivit news.ro.

Ponta a mai menţionat că nu a informat conducerea PSD despre faptul că i-a ajutat pe cei de la Partidul România Unită. ”Sunt sub contract, dar nu joc”, a comentat Ponta. Întrebat ce va face dacă actuala conducere PSD nu l-ar mai dori, Ponta a replicat: ”Poate mă împrumută la altă echipă”.

De altfel, Ponta a subliniat că nu i-a cerut nimeni încă sprijinul pentru alegerile parlamentare, din conducere, ci doar cei din organizaţia PSD Gorj, unde a depus cererea pentru a participa la alegerile parlamentare. Fostul premier a menţionat, de altfel, că încă nu a primit un răspuns din partea filialei PSD, privind prezenţa sa pe lista pentru alegeri, în Gorj.

Victor Ponta a mai spus că foştii membri ai Cabinetului său îşi doresc să candideze şi ar trebui să se afle pe liste, pentru că merită.

Ponta a mai spus că nu îl tentează funcţia de preşedinte al PSD, în ciuda unei ”paranoia a unora care cred că doreşte să ia şefia partidului”.

”Nu mă tentează funcţia. Nu vreau să fiu preşedinte al PSD, înainte de a avea o decizie clară a instanţei”, a spus Ponta, care are mai multe dosare instrumentate de DNA, dintre care unele sunt pe rolul instanţei, cum este cel în care, alături de senatorul PSD Dan Şova, este acuzat că ar fi  încasat bani nejustificați pentru consultanță juridică de la complexurile energetice Rovinari și Turceni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...