Sari la conținut

Prima şedinţă de Guvern condusă de Klaus Iohannis

În premieră, preşedintele Klaus Iohannis a condus şedinţa Executivului. Şeful statului a mers la Palatul Victoria fără să-l anunţe pe premier, după ce în presă au apărut informaţii că miniştrii se pregătesc să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru graţiere. Şi o alta care ar face schimbări în Codul Penal. Premierul susţine că ordonanţa pentru graţiere nu avea toate avizele şi nu era pe ordinea de zi. Însă în textul proiectul apare precizarea că prevederile se aplică faptelor comise până la 18.01.2017. Şi că ordonanţa intră în vigoare pe 18.01.2017.

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Victoria la 9:23, cu câteva minute înainte de ora anunţată pentru începerea şedinţei de Guvern. Nu l-a informat şi pe premier, care a aflat de la SPP.

Sorin Grindeanu, premierul României: Am aflat în momentul în care se apropia de Guv, într-un mod informal...

Reporter: Cu un SMS?

Sorin Grindeanu, premierul României: Nu, de la cei care asigură paza.

Şeful statului a mers direct în biroul premierului Sorin Grindeanu, iar după aproximativ 10 minute li s-a alăturat şi ministrul Justiţiei, Florin Iordache. Discuţia a durat până la ora 9:50, apoi cei trei oficiali au mers în sala de şedinţe.

Şedinţa de guvern a început la 9:56, cu jumătate de oră mai târziu decât ora anunţată, fiind prezidată de şeful statului. Preşedintele a dat peste cap şi programul Executivului şi în ceea ce priveşte declaraţiile de la începutul întâlnirii şi a ţinut jurnaliştii în sală pentru a-şi transmite mesajul.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Cunoaşteti povestea aia cu „este un elefant, dar nu se vede”. Sunt doi elefanţi în cameră: ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a codurilor penale. Evident că şi despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineaţă. Subliniez şi sper să fiu în asentimentul domnului prim-ministru care s-a angajat ca aceste două chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio şedinţă de guvern ci, imediat ce documentele vor fi clarificate. să fie puse în transparenţă.

Chiar în timpul declaraţiilor făcute de şeful statului, biroul de presă al Executivului a făcut publică ordinea de zi. Asta deşi premierul a susţinut că informaţiile erau deja publice şi demonstrau că Guvernul nu avea în plan adoptarea celor două ordonanţe.

Sorin Grindeanu, premierul României: Nefiind pe ordinea de zi, comunicata din timp către dumneavoastră, cu prezenţa...

Reporter: Nu, nu, în timp ce vorbeaţi, rectific, în timp ce vorbeaţi şi spuneaţi că e publică, atunci a venit pe e-mail ordinea de zi.

De regulă, lista cu documente care vor fi discutate în şedinţa de guvern era publicată cu o zi sau cel puţin cu câteva ore înainte.

Sedinţa de guvern prezidată de Klaus Iohannis a fost relativ scurtă, a durat doar o oră. La final, premierul, flancat de ministrul Justiţiei, a ţinut să precizeze că ordonanţele nu era pe ordinea de zi.

Sorin Grindeanu, premierul României: Cu prezenţa sau fără prezenţa domnul preşedinte, nu erau trecute pe ordinea de zi. Pot să vă mai spun ceva, ca să fim clari: conform Constituţiei, avem voie să dăm graţiere şi amnistie? Scrie că avem voie să facem lucrurile astea? Da.

Prezenţa lui Klaus Iohannis la sedinţa de Guvern a reprezentat o premieră.

Arina Delcea, reporter Digi24: Constituţia îi permite preşedintelui României să participe la şedinţele de guvern în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, asigurarea ordinii publice sau apărarea ţării. Daca ajunge la şedinţă, preşedintele şi nu premierul este cel care o prezidează.

În cele două mandate ale sale, Traian Băsescu a condus cel puţin 14 şedinţe de guvern.

Pe aceeași temă