PSD cere Guvernului să reducă și accizele ca măsură privind combaterea scumpirii carburanților

Data publicării:
sigla psd
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD solicită Guvernului să dispună şi o reducere a accizelor, pe lângă măsurile anunţate anterior pentru combaterea creşterii accelerate a preţurilor la carburanţi. Potrivit PSD, intervenţia Guvernului „a venit târziu, iar efectele măsurilor anunţate sunt prea mici în raport cu majorările preţurilor la pompă înregistrate în ultimele trei săptămâni”.

„E prea târziu şi prea puţin! E nevoie de o intervenţie şi asupra accizelor!”, afirmă social-democraţii într-un comunicat de presă.

PSD aminteşte că propunerile miniştrilor social-democraţi de la Energie şi Agricultură, formulate imediat după declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu, prevedeau şi diminuări ale accizelor sau chiar o scutire totală în cazul motorinei utilizate în agricultură.

„PSD subliniază că diminuarea accizelor pe carburanţi are un impact redus asupra bugetului de stat, având în vedere creşterea încasărilor din taxa pe valoare adăugată asociată acestor produse. În plus, o astfel de măsură ar scădea presiunea asupra firmelor care operează pe piaţa de carburanţi. Prin urmare, nu există niciun motiv rezonabil pentru blocarea unei astfel de măsuri care poate scădea presiunea preţurilor la pompă pentru cetăţeni şi pentru firmele româneşti”, explică sursa citată, potrivit News.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, astfel de măsuri au fost deja implementate de mai multe state din Uniunea Europeană, pentru protejarea economiilor naţionale.

Proiectul de OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză a fost pus în dezbatere publică, marţi seară, de Ministerul Energiei.

Astfel, exportul produselor petroliere se va putea face doar cu acordul ministerului cu atribuţii în domeniul economic şi al ministerului de resort.

Totodată, se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie sau comercializează benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora, la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în ultimele 12 luni calendaristice.

Blocul Naţional Sindical (BNS) a anunţat, miercuri, că a solicitat reprogramarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, acuzând „modul defectuos şi lipsit de transparenţă” în care a fost realizată convocarea. Şedinţa a fost anunţată de Guvern pentru ora 11.00, dar BNS anunţă că nu va participa. De la ora 10.30, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, are anunţată o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor federaţii sindicale.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
LIVE În ce orașe și ce bănci au virat pensia pe card? 2.500.000 pensioanri primesc azi pensia pe iunie
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...