Războiul din USR se ascute. Cioloș amenință din nou cu demisia, aripa Barna a cerut ședință de urgență

Data publicării:
Dacian Cioloș și Dan Barna, copreședinții USR PLUS.
Dacian Cioloș și Dan Barna. FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Echipa de lideri care provin din vechiul USR, cunoscută sub sintagma team Barna, a cerut convocarea unei ședințe de urgență a Biroului Național al partidului, pentru a decide desecretizarea stenogramelor ședinței de săptămâna trecută, în care Dacian Cioloș a amenințat ca își va da demisia din funcția de președinte în cazul în care Biroul de Conducere nu îi aprobă programul de măsuri propuse, printre care figurează și instituirea unui for de lideri proveniți din afara formațiunii. Ședința BN cerută de team Barna are loc duminică.

Solicitarea aripii Barna a venit după ce un grup de parlamentari a semnat o scrisoare de susținere pentru Dacian Cioloș și demersul acestuia. Între timp, Cătălin Drulă a anunțat public că este pregătit să preia conducerea partidului, dacă Cioloș va demisiona. Îmi voi face datoria, a declarat Drulă, vineri seara, într-o emisiune la B1tv.

Conform statutului USR, în cazul vacantării postului de președinte, șefia formațiunii va fi preluată de vicepreședintele cu cea mai mare susținere în rândul membrilor: Înlocuirea Preşedintelui se va face cu Vicepreşedinele care a luat cel mai mare număr de voturi la ultimul Congres, declanşându-se imediat procedura de Congres extraordinar în vederea alegerii noului Preşedinte”.

Înainte de ședința BN de duminică, Dacian Cioloș le-a transmis membrilor USR, pe grupurile interne de comunicare, ca joacă cu demisia pe masă:

Începem curând o întrunire a Biroului Național care are ca scop descoperirea cuvântului „demisie” în ultima noastră ședință. Vă spun eu ce am spus joi și voi spune și mâine, ca să fie foarte clar: dacă nu există susținere în BN pentru principiile și măsurile propuse, mandatul meu de președinte nu mai are sens. Și voi continua să lupt pentru acele principii alături de voi, ca simplu membru. Susțin 100% desecretizarea tuturor ședințelor de partid și transparentizarea trebuie să fie un deziderat permanent în politica noastră internă”.

Editor : Adriana Duțulescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja