Scandalul TAROM. Doina Pană: Răzvan Cuc ar trebui să-și dea demisia de onoare, dacă se simte „cât de cât vinovat”

Data actualizării: Data publicării:
doina pana

Doina Pană, fostul ministru PSD al mediului, consideră că ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, ar trebui să-și dea demisia de onoare, dacă se simte „cât de cât vinovat” în scandalul cu fosta șefă de la TAROM, Mădălina Mezei, care îl acuză că i-ar fi cerut întârzierea unor curse aeriene ce ar fi urmat să-i transporte pe cinci parlamentari din provincie la București, joi, în ziua moțiunii de cenzură.

„Există Corpul de Control al prim-ministrului și la TAROM, și la Ministerul Transporturilor”, a menționat Doina Pană, prezentă, vineri seara, în emisiunea „24/7” de la Digi24. „Cine a greșit să plătească! Nicio problemă”, a spus Doina Pană. „Nu vă supărați, dacă este adevărat, nu ai cum altfel. Eu sper că totuși nu este”, a adăugat fostul ministru al mediului, membră PSD.

Întrebată ce ar trebui să facă Răzvan Cuc acum, când încă este ministru interimar și din această poziție cauzează prejudicii de imagine mari în campanie, Doina Pană a oftat prelung și a declarat: „Nu știu ce să vă spun. Teoretic, ar trebui să-și dea demisia de onoare, dacă te simți cât de cât vinovat. Dacă ești neîndreptățit total, nu. Cum am înțeles că nici dl. Barna nu-și dă demisia pentru că DLAF-ul îl anchetează”, a adăugat Doina Pană.

Scandalul Răzvan Cuc - Mădălina Mezei

Ministrul Răzvan Cuc a recunoscut, vineri, că s-a interesat de cursele aeriene care aduceau parlamentarii la Bucureşti în ziua moţiunii. Iar explicaţia a fost că voia să știe dacă totul e OK, cu alte cuvinte se îngrijea de bunul mers al moţiunii depuse împotriva guvernului din care făcea parte şi el. Auzise - de la opoziţie - că cineva ar vrea să le pună beţe în roate aleşilor opoziţiei. Numai că fostul director al TAROM, Mădălina Mezei, demisă la câteva zile după moţiune, spune că cel care voia să blocheze parlamentarii pe aeroport, ca să nu ajungă să voteze ar fi fost chiar ministrul Cuc. Mădălina Mezei a venit, vineri, cu detalii clare. Susține că era vorba de cinci curse dintre cele folosite frecvent de aleşii care nu ar putea să vină cu maşina de la distanţe aşa mari. „Inițial era vorba de cinci zboruri: Timișoara (două), Baia Mare, Oradea, Satu Mare. Mi-a cerut să identific senatorii și deputații aflați la bord, i-am arătat, apoi a spus că mă contactează a doua zi. A doua zi, domnul ministru m-a chemat şi mi-a zis că trebuie să anulăm una dintre curse. Eu i-am spus că, din păcate, nu stă în puterea mea”, a declarat Mezei la Digi24. Fosta șefă a TAROM a mai spus că ar fi fost vorba de 4-5 parlamentari care rezervau constant cursele respectvie. În cele din urmă, moţiunea a trecut, la o diferență de fix cinci voturi. În lipsa lor Guvernul Dăncilă ar fi supraviețuit.

Citiți și:  VIDEO | Imagini cu întâlnirea dintre Cuc și fosta directoare a TAROM. Ministrul îi cerea să întârzie avioanele mai mult de 5 ore

Exclusiv Digi24 | Cursă charter TAROM, București - Baia Mare, pentru pesediștii care au mers la nunta lui Zetea, șeful CJ Maramureș

DNA s-a autosesizat în scandalul Răzvan Cuc - TAROM

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Ce pasiune are fiica lui Nicușor Dan. Președintele, declarații rare despre Aheea: „I se pare mai interesant”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...