Foto Diana Șoșoacă, după ce s-a întors din Rusia: „Dacă Zelenski îndrăznește să vină în Parlament, îi rup picioarele”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0975326545
Diana Șoșoacă. Foto: Profimedia

Diana Șoșoacă susține a fost invitată de Asociația Internațională „Prietenii Rusiei” – Pietro Stramezzi să participe, în calitate de vorbitor principal, la o întâlnire deschisă cu tineri formatori de opinie din toate colțurile lumii. Eurodeputata SOS România s-a lăudat și a povestit cum l-a oprit pe Volodimir Zelenski să susțină un discurs în Parlament, când a venit în România, în octombrie 2023. „Dacă îndrăznește să vină în Parlamentul meu, îi rup picioarele!”, a spus ea.

Șoșoacă s-a mai lăudat că l-a întâlnit pe Vladimir Putin, la un eveniment dedicat aniversării a 20 de ani de când a fost lansat postul de propagandă rusească Russia Today. 

„Mă întrebați cum am intrat eu în politică, sunt avocat de 30 de ani, mă laud că sunt unul dintre cei mai buni avocați ai României. Întotdeauna am fost împotriva sistemului, întotdeauna am apărat oamenii care erau opresați de sistem. Am avut curajul să lupt împotriva serviciilor secrete, a guvernului, parlamentului. Mă uit la voi și-mi aduc aminte de mine la vârsta voastră și-mi aduc aminte cum mă certam cu poliția pe stradă și cu jandarmii pentru că încălcau drepturile și libertățile fundamentale. În școala și în liceu îmi apăram colegii.”, a declarat eurodeputata SOS, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

sosoaca
Foto: Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial Facebook

Șoșoacă ar striga la Zelenski: „Dă-ne înapoi teritoriile ocupate, piticule dansator”

Relatând întâmplările tensionate din jurul vizitei lui Volodimir Zelenskyi în Parlamentul României, Diana le-a expus tinerilor cum a reușit să oprească vizita lui Zelenskyi și le-a dat o lecție de drept constituțional, mai spune sursa citată.

Când a vorbit despre minoritatea românească din Ucraina, președinta S.O.S. România a prezentat „dimensiunea groaznică a discriminării împotriva românilor”.

„Dacă îndrăznește să vină în Parlamentul meu, îi rup picioarele! Să nu îndrăznească să țină un discurs în parlamentul meu. De ce spun parlamentul meu? Deoarece Constituția României spune că noi parlamentarii suntem reprezentanții poporului român, singurii care putem reprezenta suveranitatea poporului român. Eu sunt obligată în fața românilor să apăr suveranitatea și independența țarii mele și să reacționez în fața dușmanilor poporului meu.

În Ucraina avem peste un milion de români. Nu au voie să vorbească in limba română, nu au voie să se roage, le este interzisă ortodoxia. Avem mitropolitul Longhin care a fost bătut, băgat în spital, otrăvit. Are grijă de peste 400 de copii, regimul Zelenskyi a omorât peste 10 într-o singură zi. Am avut 208 școli de limbă română. Mai avem opt. Nu ai voie să te rogi în limba română. Suntem acuzați că vorbim limba moldovenească. Noi nu vorbim moldovenească, limba moldovenească nu există, este limba română. În Parlament aveam harta României Mari și strigam «Dă-ne înapoi teritoriile ocupate, piticule dansator»! a explicat președinta S.O.S. România, potrivit comunicatului.

„A fost un atac asupra credinței”

Tinerii prezenți la întâlnirea cu Șoșoacă au mai aflat de la ea cum a fost în România pe timpul „dictaturii sanitare din 2020-2022, în mod special cum Biserica Ortodoxă Română a pactizat cu puterea politică, acceptând închiderea bisericilor și impunând măsuri totalitare inclusiv în sfânta noapte de Înviere”.

„Nu știu cum a fost aici, dar În România au interzis Paștele. Bisericile au fost închise. Erau preoții care cântau singuri în biserica, iar noi nu aveam voie înăuntru. Lumina era adusă acasă de Poliție și dată în mâna noastră cu mănuși negre de plastic. Și atunci am organizat la nivelul întregii țări, cu oameni care aveau curaj, am ieșit în fața bisericilor cu lumânările aprinse. Ne-am filmat și a fost un Paște făcut de cei mai curajoși oameni împreună cu preoți care au avut acest curaj, dar Biserica Ortodoxă Română a clacat în fața puterii globaliste și a ales să ne trădeze.” a declarat Diana Șoșoacă.

Comunicatul de presă mai spune că, „prin această intervenție, Diana Iovanovici-Șoșoacă a reafirmat valorile care definesc mandatul său: adevăr, dreptate, credință, curaj și patriotism – repere universale care inspiră tinerii din întreaga lume să nu accepte compromisurile impuse de frică sau conformism”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...