SURPRIZĂ. PSD vrea uninominal „pur”. Ce spune PNL?

Data publicării:
USL Anotnescu Ponta constantin -Mediafax Foto-Razvan Chirita-3

BPN al PSD a decis, luni, cu unanimitate de voturi, să susţină reintroducerea Legii Ponta-Antonescu privind uninominalul pur în discuţiile cu partenerii din USL pe tema Legii electorale, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan.

„S-a decis în BPN că vom merge în continuare cu Legea Ponta-Antonescu la ambele Camere, cu 290 de deputaţi şi 100 de senatori, cu uninominal pe ambele Camere. E legea depusă, o susţinem în continuare. E decizia BPN, cu acest mandat vor merge Valeriu Zgonea şi Ilie Sârbu la discuţiile cu colegii din USL", a spus Ivan.

Legea a fost depusă la Parlament anul trecut, dar a fost declarată neconstituțională. CCR a motivat atunci că legea electorală nu se poate schimba cu mai puțin de șase luni înainte de alegeri.

Cătălin Ivan a spus că acest lucru care nu mai este valabil în prezent, dar a recunoscut că subiectul elaborării noii legislaţii electorale este unul „sensibil”, iar în BPN au existat dezbateri îndelungate, dar şi argumente pro şi contra.

„Dar dincolo de interesul de moment, de conjunctura politică favorabilă de azi, e important pentru cei care merg în Parlament să nu piardă legătura cu cei care i-au votat. Au fost discuţii pro şi contra, iar votul a fost în unanimitate. Până la urmă, e o lege pe care am susţinut-o, ne-am bătut anul trecut şi dincolo de argumentele pro şi contra credem că e cea mai bună soluţie pentru viitor", a spus Ivan.

El a arătat că PSD doreşte ca proiectul de lege Ponta-Antonescu să treacă anul acesta de Parlament.

Ivan a mai spus că vor fi demarate discuţii pe această temă cu partenerii din USL, forma finală a proiectului depinzând şi de răspunsul acestora.

În 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a decis că Legea uninominalului pur este neconstituţională. CC a discutat atunci sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevedea că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.

Dacă s-ar trece la uninominalul „pur”, PSD ar fi cel mai câștigat, pentru că în USL paritatea aleșilor este de doi la unul, iar social-democrații dispun de organizații puternice în teritoriu. În acest fel, PSD ar avea șanse să obțină peste 50% din locurile din Parlament,

 „Nu este o chestie să trăiască românii mai bine”

Victor Ponta a precizat că sunt mai multe variante pentru vot, iar uninominalul pur este prima opțiune a PSD. „Sunt mai multe variante, problema de a ne spune prima opțiune, dacă nu există majoritate, trecem la a doua opțiune, votăm propunerea la o cameră, dacă nu merge, trecem la a treia”, a explicat liderul PSD, Victor Ponta.

Deputatul PSD Miron Mitrea recunoaște că pentru PSD uninominalul pur este foarte bun. „Asta nu este o chestiune să trăiască românii mai bine, acolo sunt chestii pe care putem cădea de acord între noi pe alte resorturi, aici când este vorba de alegeri te gândești la pozitia propriului partid”.

Relu Fenechiu, vicepreședinte PNL, spune însă că va fi avantajat permanent partidul cel mai puternic, ceea ce nu este tocmai nedemocratic. „Este bine un astfel de vot, ca să nu mai avem în Parlament oameni de pe locul 2, 3, care au mult mai puțină reprezentativitatea decât cei care s-ar alege”, a spus Relu Fenechiu.

Din punct de vedere politic, al PNL, noi dorim să fie o concurență din punct de vedere al votului politic, de aceea votul uninominal mi se pare votul care dă credibilitate și voteaza pe cel care e mai bun”, afirmă și vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...