Traian Băsescu, despre obiectivele la summitul NATO: România și Bulgaria trebuie să fie tratate cu atenție; nu dorim o diminuare a resurselor pe flancul estic

Data publicării:
NATO

„N-am dori o diminuare a resurselor pentru flancul estic în detrimentul resurselor alocate zonei nordice, țările baltice și Polonia. România și Bulgaria trebuie tratate cu atenție, având în vedere realitatea. România are o frontieră de 649 km cu Ucraina, iar odată cu anexarea ilegală a Crimeei, avem o vecinătate imediată pe frontiera zonei economice cu Rusia”, a arătat președintele Traian Băsescu.

Tocmai de aceea, la summitul NATO România va cere măsuri concrete pe termen lung.

Un al doilea obiectiv urmărit este recunoașterea importanței strategice a Mării Negre, dar și redefinirea relațiilor dintre Federația Rusă și NATO. Președintele a spus că după anexarea Crimeei, nu putem menține aceleași politici ca până acum față de Moscova, pentru că Federația Rusă are politici care periclictează securitatea statelor din regiune.

Încurajarea parcursului către NATO al Georgiei și Muntenegrului și consolidarea cooperării cu partenerii estici, între care a menționat Republica Moldova, Ucraina și Georgia, sunt alte două obiective urmărite de România la summitul NATO, a spus președintele.

„Am dori ca summitul NATO să constate și să realizeze progrese în procesul de diminuare a noilor amenințări de securitate și aici noi includem respectarea programului de dezvoltare și operaționalizare a capacității antirachetă”, a declarat Traian Băsescu. Președintele a dat asigurări că în România evoluțiile sunt conform calendarului, iar în 2015, când trebuie să înceapă faza a doua a apărării antirachetă, scutul va fi funcțional în România.

Alocarea a 2% din PIB pentru bugetul apărării de către toate statele membre NATO, dar și asumarea de către NATO a unui rol mai important în garantarea securității energetice a Europei și în prevenirea și combaterea atacurilor cibernetice sunt alte două obiective pe care România le va susține la summitul NATO.

În ceea ce privește retragerea trupelor aliate din Afganistan, inclusiv ale României, până la 31 decembrie 2014, președintele a subliniat că încheierea misiunii în această țară trebuie să continue cu programul de antrenare a armatei afgane (Resolute Support), dar numai dacă până la sfârșitul anului se reușește încheierea în acest sens a unui acord între Afganistan și NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...