Oana Ţoiu şi şeful Comitetului Militar al NATO au discutat despre incidentele cu drone și securitatea Flancului Estic

Data publicării:
oana toiu
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut joi o întrevedere cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone. Sursa foto: x.com/oana_toiu

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut joi o întrevedere cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, aflat în vizită la Bucureşti, ocazie cu care s-a discutat despre securitatea Flancului Estic şi a regiunii Mării Negre, apărarea aeriană şi modul în care NATO răspunde la incidentele cu drone în spaţiul aerian al statelor aliate, inclusiv România.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, amiralul Dragone a apreciat că România rămâne un aliat de încredere în cadrul NATO şi a amintit contribuţia României în misiuni sub comandă NATO, modernizarea forţelor armate şi rolul activ jucat pe Flancul Estic. Totodată, oficialul NATO a reconfirmat atenţia pe care Alianţa o acordă securităţii regiunii Mării Negre şi a transmis că sprijinul aliat pentru România va continua puternic.

Ministrul Oana Ţoiu a subliniat importanţa strategică, energetică şi economică a Mării Negre pentru România şi pentru Europa, prezentând şi cooperarea regională întărită cu Bulgaria şi Turcia pentru protejarea acestui spaţiu. De asemenea, Oana Ţoiu a pus accentul pe necesitatea unei cooperări aliate mai puternice împotriva ameninţărilor hibride.

Nu în ultimul rând, s-a discutat despre seminarul NATO care va fi organizat de Ministerul a Afacerilor Externe, împreună cu NATO, în octombrie, în Bucureşti.

„România este profund angajată în dezvoltarea celei mai puternice alianţe defensive din lume şi cei peste 20 de ani de când suntem membri NATO au sedimentat o încredere puternică a cetăţenilor în alianţa nord-atlantică, iar asta poate face faţă oricăror furtuni politice. Avem nevoie de NATO pentru securitatea noastră şi ceilalţi aliaţi ştiu că se pot baza la rândul lor pe noi. Alianţa face faţă acum crizelor multiple, presiunii relaţiei dintre aliaţi şi nevoii de inovare şi coordonare crescută, iar România are un rol cheie în coordonarea necesară evoluţiei alianţei, ca gazdă, într-o săptămână, a summit-ului B9, în Bucureşti şi a seminarului NATO, pe care îl găzduim în toamnă, privind ameninţările hibride”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, potrivit comunicatului menţionat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Comitetul Militar este principalul for militar al NATO şi reuneşte reprezentanţii armatelor statelor membre, având rol consultativ pentru deciziile politice ale Alianţei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...