USR propune modificarea noii legi a pensiilor. „Loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele. Le ia și banii, și anii”

Data actualizării: Data publicării:
pensie, bani
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Shutterstock

USR propune modificarea noii legi a pensiilor, despe care afirmă că „loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele. Potrivit USR, „interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrept”.

„Au început să vină primele decizii de pensionare pe noua lege, iar interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrepte”, se arată într-un comunicat remis vineri de USR.

Potrivit sursei citate, noua lege a crescut indirect cu trei ani vârsta de pensionare pentru toţi minerii, energeticienii, angajaţii din combinatele chimice şi alţi lucrători în condiţii deosebite.

„Practic, legea loveşte de două ori în aceste categorii de angajaţi: le reduce banii şi le creşte vârsta de pensionare”, se mai arată în comunciat.

„Dacă inițial noua lege a pensiilor prevedea că le va lua doar banii celor care au lucrat în grupe de muncă, prin aplicarea acesteia, Guvernul Ciolacu le-a luat și banii, și anii. Celor din zona de minerit și energie nu le mai este redusă vârsta de pensionare asociată perioadei 2001-2021 fiindcă acești 20 de ani brusc nu mai sunt asimilați grupei speciale de muncă, iar celor care au lucrat și în grupa 1, și în grupa 2 le cumulează drepturile doar dacă au 35 de ani lucrați. Concluzia este că, în următorii doi ani, aproape nimeni nu se va mai putea pensiona”, a declarat deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, citat în comunicat.

Proiect de modificare a legii

Noua lege a pensiilor vine și cu alte modificări pentru angajații care au lucrat în cele mai grele condiții în România, mai arată reprezentanții USR.

„Dintr-o reducere de 13 ani cum prevedea Legea 197/2021, guvernul le rotunjește în minus la maximum 11 ani. În același timp, dacă în cursul unei luni au avut vreo zi liberă plătită pentru formare profesională, zi de naștere sau alt drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, li se taie întreaga lună de la drepturile condițiilor speciale. Ceea ce înainte era un bonus de 50% al punctelor de pensie acum este 0.5 puncte. Având în vedere că acești oameni aveau salarii mari, iar punctajul lor mediu lunar era si de 3 puncte, în loc să primească 3×1.5=4.5 puncte, primesc 3+0.5=3.5 puncte. Diferența rămânând la Ciolacu.”

USR consideră că „aceste modificări produc o nedreptate imensă” și a depus proiect pentru modificarea legii în Parlament, care a trecut de Senat.

USR propune modificarea noii legi a pensiilor astfel încât să fie recunoscute condițiile deosebite și speciale de muncă pentru angajații ale căror condiții de muncă nu au fost normalizate. Prin urmare, aceștia ar beneficia în continuare de reducerea vârstei de pensionare și de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.

 

Deputatul USR Radu Miruță cere liderilor partidelor parlamentare să pună la vot acest proiect blocat de luni de zile în Camera Deputaților. Termenul de raport a expirat din 29.10.2024.

„Așa cum USR a arătat că face dreptate prin Legea 197/2021, cea care a dat toate drepturile oamenilor și a mărit semnificativ pensiile, asa va lupta și pentru corectarea acestei nedreptăți”, se mai aratyă în comunicat.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mica localitate din România care devine unul dintre cele mai importante puncte militare din Europa...
Digi FM
Culisele puterii. Florin Negruțiu: „Sistemul s-a reunit și caută un patron. Sorin Grindeanu fuge de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lidia Buble, reacție acidă după ce a fost urmărită de trei persoane prin București: „Mi s-a stricat toată...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fostul soț al Sofiei Vergara, mărturisiri despre lupta cu boala misterioasă: „Am avut dureri atât de mari...
Adevarul
AUR susține că poate depăși 40% la viitoarele alegeri. Dan Dungaciu: „Suntem absolut convinși”
Newsweek
Casa de Pensii anunță creșterea vârstei de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul nașterii?
Digi FM
Au râs de diferența lor de înălțime, dar povestea celor doi a cucerit milioane de oameni. Mirele are doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Turiștii plătesc să fie „atacați” de sute de rațe. Experiența din Vietnam face furori pe internet
Film Now
Top șapte staruri de la Hollywood care au dispărut din lumina reflectoarelor, dar care rămân de neuitat. Cu...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...