USR și Mișcarea România împreună lansează o campanie comună de strângere de semnături, intitulată „Oameni noi”

Data publicării:
ciolos

Uniunea Salvaţi România, Mişcarea România Împreună, alături de mai multe organizaţii civice, au lansat marţi campania de strângere de semnături pentru o nouă iniţiativă de reformă a legislaţiei electorale prin care se doreşte revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor sau eliminarea pragurilor electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare, relatează Agerpres



Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, prezent la lansarea campaniei, care a avut loc în Piaţa Universităţii, a afirmat că iniţiativa propune un cadru legislativ care să permită reînnoirea clasei politice.

"În ultimul an şi jumătate foarte mulţi români s-au convins că România are nevoie de o alternativă viabilă una pozitivă care să construiască în România şi lucrurile acestea se pot face cu oameni corecţi, cu oameni competenţi, cu oameni competenţi în politică şi cu legi bune. De aceea această iniţiativă (...) are ca obiectiv să propună un cadru legislativ care să ne permită ca încet, încet să reînnoim clasa politică şi mai ales să facem loc în mediul politic pentru oameni care vin deja cu o experienţă profesională, care vin cu o viziune şi care ştiu foarte bine ce au de făcut pentru România", a precizat fostul premier.

Preşedintele USR, Dan Barna, a susţinut că în momentul în care vor intra oameni noi în politică România va avea o şansă, "marea problemă fiind clasa coruptă şi incompetentă".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Marea problemă pe care o are România este vechea clasă politică coruptă şi incompetentă care s-a baricadat în spatele zidurilor de la Parlament, în spatele uşilor păzite de jandarmi şi în spatele barierelor legislative pe care această iniţiativă pe care o pornim astăzi 'Oameni noi' încearcă şi le va debloca cu siguranţă. În România este foarte greu să votezi, în România este aproape imposibil să participi ca simplu cetăţean la viaţa politică. Atât timp cât nu vom rezolva aceste probleme, nu avem nicio şansă să schimbăm actuali lideri de paie sau malefici cu cetăţeni oneşti din societate care chiar vor să contribuie", a spus Barna.

Campania denumită "Oameni noi" este o iniţiativă a 17 cetăţeni români care este susţinută de 26 de organizaţii civice şi patru partide - Mişcarea România Împreună, Partidul Acţiunea Civică a Tinerilor, Partidul Oamenilor Liberi, Uniunea Salvaţi România.

Printre modificările propuse în iniţiativa de reformă a legislaţiei electorale se numără revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, vot preferenţial pe liste de partid care permit cetăţenilor să voteze persoana şi nu lista impusă de partid.

De asemenea, se doreşte creşterea numărului de parlamentari care reprezintă diaspora prin aplicarea normei de reprezentare naţională şi pentru cetăţenii din diaspora, iar pentru cetăţenii care trăiesc în diaspora dar care au în continuare domiciliul în ţară se propune ca ei să poată să voteze oriunde în lume pentru circumscripţia în care îşi au domiciliul în România.

Totodată, se propune scăderea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri şi eliminarea pragurilor electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...