V. Ponta își reproşează că a făcut declaraţii după înlocuirea lui L. Papici

Data publicării:
lucian papici Mediafax Foto-Bogdan Maran-1

Întrebat dacă îşi reproşează în acest moment faptul că a ieşit după înlocuirea lui Lucian Papici cu acea declaraţie, Victor Ponta a răspuns: „Da. Nu trebuia să vorbesc despre persoane”.

„Trebuia să spun însă un lucru, pentru că ţine de ministrul Justiţiei şi ministrul Justiţiei e în Cabinetul meu, şi anume că s-a respectat legea, că susţinerile preşedintelui Băsescu sunt absurde şi împotriva legii, că este inacceptabil - asta mi se pare într-adevăr inacceptabil - ca preşedintele Băsescu să dea telefoane la procurorul general şi să-i spună să nu aplice legea. Foarte bine că a aplicat-o, conform legii”, a spus Victor Ponta.

El a arătat că îi place această dezbatere „politică” cu preşedintele Traian Băsescu.

„Mai spun un lucru, dar strict politic: îmi place această dezbatere politică cu domnul preşedinte Băsescu. Când ţi se termină al doilea mandat, pleci acasă. Şi sunt convins că înţelege şi el acest lucru. Ai două mandate, legea nu îţi dă voie, sau Constituţia în cazul domnul preşedinte Băsescu, să-l ai pe al treilea. La revedere!”, a spus Ponta.

Întrebat dacă îşi asumă criticile formulate vineri de Antonescu referitoare la poziţionarea sa deasupra legii, premierul a răspuns: „Mi-asum toate criticile. V-am explicat ce spune legea. Nu poate sta nimeni mai mult de două mandate în funcţie. Ministrul Justiţiei, conform legii aprobate de faimoasa Macovei, face propuneri după ce expiră mandatele. Nu se poate face o propunere pentru un al treilea mandat, e împotriva legii”.

Traseul declarațiilor

Duminică după amiază au avut loc proteste, în București, față de revocarea procurorului Lucian Papici din fruntea secţiei întâi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au avut un schimb de replici, la distanţă, declanşate de schimbarea procurorului Lucian Papici. Șeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost revocat, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu. Premierul a spus că procurorul, care instrumentase dosarul pentru fraude la referendum al vicepremierului Liviu Dragnea, era un procuror „băsist”. 

Copreședintele USL, liberalul Crin Antonescu, a spus, vineri, că este inacceptabilă atitudinea colegului de coaliție, premierul Victor Ponta, pe care l-a pus pe picior de egalitate cu adversarul său, președintelui Traian Băsescu, în ceea ce privește raportarea față de justiție.

Declarația liderului PNL a tulburat și mai mult relațiile și-așa tensionate din USL. Premierul a evitat să comenteze, dar purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, precum și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, au taxat ieșirea partenerului de coaliție.

Situația a declanșat comentarii dinspre Bruxelles. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat, vineri, pentru Digi 24 că situaţia de la DNA va fi reflectată, ca de obicei, în următorul raport MCV, dar a menţionat că nu comentează numirile individuale.

La aceste semnale externe se adaugă reacțiile unor ambasade importante de la București, cum ar fi cea a Statelor Unite și cea a Olandei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme