Sari la conținut

Viorica Dăncilă își cere scuze pentru declarația privind „autiștii”

Premierul Viorica Dăncilă își cere scuze public pentru declarația făcută în cadrul unei emisiuni televizate și precizează că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, potrivit unui comunicat postat pe site-ul guvernului.

viorica dancila_govro

Viorica Dăncilă / Foto: gov.ro

ACTUALIZARE 10.45: „Îmi pare rău că s-a făcut această analogie, nu a fost în intenția mea și vă asigur că nu aș face acest lucru niciodată. Am să sun personal la cei care au făcut această sesizare și am să le spun că nu a fost intenția mea. Voi face toate demersurile, nu pentru a evita o sancțiune, să nu înțelegeți acest lucru. Chiar îmi pare rău că s-a înțeles acest lucru, empatizez total cu oamenii care au astfel de probleme. Mă voi implica ca să construiesc o strategie bună și pentru astfel de persoane și pentru alte persoane cu dizabilități”, a declarat Viorica Dăncilă, vineri, după ce a participat la bilanțul Poliției Române.


Îmi declar sprijinul ferm pentru  persoanele cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija și de susținerea noastră. Avem datoria să dovedim înțelegere și umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea”, precizează prim-ministrul Dăncilă.

Șeful Executivului subliniază că doar printr-o atenție constantă acordată  persoanelor cu dizabilități putem contribui la integrarea acestora în societate și punerea în valoarea a calităților lor. ”M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăților pe care le întâmpină semenii noștri”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Anterior, premierul îi catalogase drept „autişti” pe cei care dezinformează UE.

„Cum poate un europarlamentar să îndepărteze România de Europa? Un om care nouă ani a stat la Bruxelles cunoaşte instituţiile, cunoaşte regulile europene şi ştie cât de importantă este participarea noastră ca stat membru în această construcţie europeană. Legat de parteneriatul strategic - este primul Guvern care are un vicepremier care se ocupă de parteneriate strategice, în special pe parteneriatul strategic cu SUA. Deci cred că doar aceste două lucruri arată, să mă exprim elegant, că dezinformează şi că ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”, a conchis ea.

Asociația Părinților Copiilor cu Autism a reacționat printr-o scrisoare deschisă la această declarație a premierului Viorica Dăncilă și a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pe aceeași temă