Zilele libere pentru părinți în perioada în care școlile sunt închise. Legea a fost promulgată

Data publicării:
parinti copii scoala
Foto: Guliver/Gettyimages

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că unul dintre părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani poate beneficia de zilele libere plătite în cuantum de 75% pe perioada în care sunt suspendate cursurile sau activitatea didactică se desfășoară online, dacă părintele nu poate să lucreze de acasă.

Camera Deputaților a adoptat pe 10 noiembrie proiectul de lege care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului, prin care părinții vor avea zile libere plătite, în vederea supravegherii copiilor, în perioada în care cursurile în școli sunt suspendate. 

Potrivit proiectului, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, unul dintre părinți poate primi zile libere plătite.

Deputaţii au extins această măsură şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile, însă, în Parlament a fost introdus un articol care precizează că zilele libere sunt acordate doar dacă parintele nu poate să muncească de acasă.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru a primi zilele libere plătite

Prevederile vor fi aplicate părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;

b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere;

c) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă”.

De asemenea, „în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin părinte se înţelege: a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; b) adoptatorul; c) persoana care are copilul/copiii în încredinţare în vederea adopţiei; d) persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă; e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învăţământ”.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Prin excepţie, însă, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine