Primul lot din vaccinul antigripal, deja epuizat. Medic de familie: Am solicitat 600-700 de doze şi am primit 10-15

Data publicării:
seringa vaccin

Suntem în plin sezon de îmbolnăviri, iar primul lot de vaccin antigripal s-a terminat. Chiar dacă anul acesta Ministerul Sănătăţii a cumpărat cu 200.000 de doze mai mult faţă de anul trecut, medicii de familie abia fac faţă cererilor venite din partea pacienţilor. 

Într-o intervenţie telefonică în direct la Digi24, Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, spune că medicii de familie au primit considerabil mai puţine doze decât numărul necesar, dar şi că anunţul campaniei de vaccinare vine mult prea devreme, iar în condiţiile în care vaccinurile întârzie, se ajunge la situaţia în care pacienţii nu se mai vaccinează.

„Ajungem întotdeauna în aceeaşi situaţie, avem în fiecare an aceeaşi problemă, în fiecare an se repetă. Probabil că e o chestiune de organizare, nu mi se pare normal să începem vaccinarea doar prin informaţii date la ştiri şi fără vaccin. Eu cred că ar trebui să anunţăm când avem deja vaccinurile. Or, noi suntem cam ultima verigă din lanţ. Atunci când se achiziţionează vaccinul de către Ministerul Sănătăţii, ultimii la care ajunge vaccinul sunt medicii de familie. A anunţa asta încă de la jumătatea lunii septembrie ne aruncă, pur şi simplu, toţi pacienţii în cap. De la data de la care s-a făcut acest lucru, aproape în fiecare zi sunt pacienţi care vin la cabinet sau ne sună şi ne întreabă acelaşi lucru.

Iată că nici măcar dozele pe care le-am cerut nu le putem primi. A solicita 600-700 de doze şi a primi 10-15 mi se pare... nici nu ştim cum să ne alegem pacienţii pentru acest lucru.

În principiu, în unele judeţe vaccinul a ajuns în această săptămână. Avem colegi din ţară care le-au primit, şi în Bucureşti au început să se dea, numai că numărul de doze e foarte mic, mult mai mic decât am cerut.

Sunt două probleme, în primul rând că primul vaccin care soseşte acoperă doar categoriile de vârstă peste 3 ani, nu poate fi făcut la copiii foarte mici. Pentru categoria de vârstă peste 6 luni este un alt vaccin care a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii şi care se va face doar pentru sugari, dar el încă nu a fost distribuit medicilor şi trebuie să-i mai amânăm. Ceea ce e o problemă pentru că la copiii sub 9 ani care fac prima oară vaccinul trebuie făcute două doze la interval de o lună, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să îl primim înaintea celuilalt, adică să începem puţin mai devreme vaccinarea ca să fie făcută la timp.

Pe de altă parte mai avem o problemă, noi nu putem vaccina chiar toate persoanele din grupurile de risc pentru că Ministerul nu achiziţionează vaccin pentru toţi. Dar există, totuşi, o discrepanţă, înţeleg să solicit 600 şi să primesc 300, dar nu 10”, a declarat Sandra Alexiu la Digi24.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online