S-a publicat OUG pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă. Pot cere până la 925 de lei pe hectar

Data publicării:
Cultură de porumb afectată de secetă
Secetă puternică şi extremă în marea parte a regiunilor agricole. Sursa foto: INQUAM Photos/ Cornel Putan

Ordonanţa de Urgenţă prin care fermierii afectaţi de secetă pot cere ajutoare de stat a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, după ce a fost aprobată de Comisia Europeană, a declarat Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul ministerului de resort.

"Ştim cu toţii că este un an agricol foarte greu. Nimeni nu şi-a dorit să trecem prin secetă şi COVID. În Monitorul Oficial de astăzi (miercuri - n.r.) a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă numărul 148/2020, care reglementează modul de acordare a sprijinului. Avem decizia Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat. Este un ajutor de stat excepţional, pentru că celelalte state au mecanisme precum fondul mutual: fermierii cotizează la un fond şi, dintr-un euro despăgubiri, 60 de eurocenţi sunt rambursaţi de la Comisia Europeană", a spus oficialul ministerial, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, pentru ca un astfel de fond mutual să fie înfiinţat şi în România, este nevoie ca fermierii să se asocieze.

"Voi genera o discuţie cu asigurătorii şi cu ASF, astfel încât cei care activează pe piaţa asigurărilor în agricultură să introducă în mod obligatoriu şi seceta ca risc asigurabil", a mai spus Dumitru.

Guvernul a aprobat, pe 24 august, o ordonanţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.

"A fost adoptată ordonanţa pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de efectele secetei. Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare.

Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul aceste scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafeţele afectate de secetă", anunţa la acel moment şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Fermierii vor avea la dispoziţie zece zile pentru a transmite cererile de despăgubire.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri