Video Salina Praid, imagini din dronă. Turiștii, cu ochii în lacrimi: „Așa ceva doare”. Posibile investiții în zonă de 300 de milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
salina praid (1)

La Praid situația continuă să producă îngrijorare. Ieri a fost emis un RO-ALERT pentru evacuare temporară a oamenilor din zona roșie. Este vorba de 45 de familii care au fost duse la pensiuni, case de vacanță sau la rude, întrucât exista riscul ca plafonul minei vechi să se prăbușească, iar pentru o pentru a proteja, a fost montat un dig pe o parte a pârâului Corund. Turiștii care vin în zonă au ochii plini de lacrimi, informează Digi24.

Turiștii, cu ochii în lacrimi

Turiștii care au ajuns la Praid privesc cu lacrimi în ochi ce a rămas din stațiune.

„Păcat că am ajuns aici”, spune emoționat unul dintre turiști. „Doare, doare doar așa ceva. Pentru o deviere de pârău atâția oameni să rămână fără locuri de muncă”.
„Este groaznic”, spune cu lacrimi în ochi o altă turistă. „Am mai fost aici. Jos acolo parcă era un oraș, era foarte frumos. Ce să-I faci, așa e natura”.

Imagini din dronă. Alte case evacuate

Având în vedere craterele formate deja, apa ar putea ajunge rapid la zeci de case și pensiuni și toate casele din zona roșie pot fi înghițite de pământ dacă plafonul vechii mine de sare se surpă complet. Așa că autoritățile au decis să evacueze 45 de imobile.

„S-au constatat mai multe surpări în zona galeriilor, care, din păcate, au fost afectate de evenimentele din ultimele zile”, a spus Tanczos Barna, ministru de Finanțe, prezent la fața locului.
„Cel mai negru scenariu posibil pe care îl iau în considerare specialiștii este acela ca întreg planșeul din această zonă afectată a pârâului Corund să se desprindă și să se ducă la fund într-un bloc și să creeze o viitură”, explică prefectul de Harghita Petres Sandor.

S-au construit diguri de apărare din metal în jurul pârâului. Localnicii au venit să ajute autoritățile chemate de urgență să intervină.

„Este pericol. Da, uitați-vă acolo sunt două găuri, două găuri mari care s-ar putea să se prăbușească în orice moment. A venit și poliția și a spus că trebuie să plecăm toți de aici”, povestește un localnic.

Lucrări în regim de urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care vor fi realizate în regim de urgență lucrări de captare și tranzitare a râului Corund.

„Eu n-am constituit acel grup de lucru doar pentru a vedea ce se întâmplă tehnic la salina Praid, ci și cum să gândească măsuri de echilibrare și de compensare a tot ce înseamnă economic și social în regiune, pentru că acolo era o comunitate dependentă de activitatea din salina Praid”, explică premierul interimar Cătălin Predoiu.

Autoritățile rămân în alertă până la stabilizarea zonei. Oamenii se tem însă că dacă salina nu va putea fi redeschisă, zona se va prăbuși economic. Sute de locuri de muncă depind direct de funcționare minei de sare.

Ședință la guvern

În acest context, astăzi va avea loc o ședință extraordinară la Guvern pentru zonele în care inundațiile din ultimele zile au făcut prăpăd. Miniștrii se reunesc pentru a stabili ce ajutoare va oferi Executivul oamenilor ale căror gospodării au fost distruse de viituri și pentru a salva salina Praid. În urmă cu doar câteva zile, ministrul economiei, Bogdan Ivan, vorbea despre 300 de milioane de lei ce vor fi folosiți pentru lucrări în cadrul salinei. Cu acești bani se vor face lucrări de consolidare la albia pârâului pentru a nu mai exista acest acest risc de inundații. De asemenea, autoritățile urmează să scoată și apa din cele șapte galerii care au fost inundate. Întâi vor începe cu cele trei care se află mai la suprafață, apoi următoarele patru.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...