Foto Au fost transferați primii copii la spitalul construit din donații de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”

Data publicării:
mama cu copil in bate, asistente si pat mobil pe hol la spitalul daruieste viata
Spitalul construit de Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" a primit primii copii de la Spitalul Marie Curie. Foto: Facebook

Spitalul construit de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI din clădirea veche a Spitalului „Marie Curie”.

Transferul copiilor a fost făcut de-a lungul mai multor zile, începând de miercurea trecută şi până marţi dimineaţă, potrivit unui comunicat al asociației, citat de Agerpres.

Primul copil mutat a fost Andreea, în vârstă de doi ani şi jumătate, iar al doilea a fost Darius, în vârstă de trei luni şi jumătate. Andreea fusese internată până în urmă cu câteva zile în vechea secţie de neurochirurgie a Spitalului „Marie Curie”.

„În vechea secţie de neurochirurgie aveau 30 de cm între pat şi perete ca să se ridice. Aici, când îi văd alergând pe holuri, mi se pare incredibil. Parcă nu mai lucrăm într-un spital, ci într-o grădiniţă. E foarte important şi pentru copii şi pentru părinţi să nu mai fie constrânşi de spaţiu”, a spus Mihaela Negrescu, asistentă-şefă Neurochirurgie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am avut multe emoţii de-a lungul acestor ani în care am construit acest spital, însă nimic nu poate egala emoţia pe care am trăit-o când am văzut aceşti copii regăsindu-şi bucuria de a trăi, în ciuda bolii. Sau emoţia pe care am trăit-o văzând cum părinţii găsesc noi resurse de încredere şi de speranţă pentru copiii lor, datorită noului spaţiu şi a echipamentelor pe care, împreună cu donatorii şi sponsorii noştri, le-am pus la dispoziţie în cadrul acestui spital construit împreună”, a declarat Carmen Uscatu, preşedintele „Dăruieşte Viaţă”, citată în comunicat.

Secţiile care s-au mutat în noul spital ce beneficiază de echipamente de ultimă generaţie sunt: oncologia, hemato-oncologia, neurochirurgia, chirurgia, ATI, blocul operator şi imagistica.

„Mutarea pacienţilor în spitalul construit de «Dăruieşte Viaţă» cu sprijinul donatorilor şi al sponsorilor marchează încheierea unei etape foarte complexe din proiectul nostru. Este o victorie care dă sens fiecărui gest, fiecărei lupte, fiecărei secunde de muncă şi fiecărui leu donat de oameni. Este victoria vieţii, a speranţei, a solidarităţii şi a profesionalismului în faţa bolii şi a sistemului. De acum, şansele copiilor de a se însănătoşi vor creşte, iar impactul emoţional al bolii va fi mai scăzut”, a declarat Oana Gheorghiu, vicepreşedinta „Dăruieşte Viaţă”, conform sursei citate.

Investiție de 53 milioane euro din donații

Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie”, a propus Ministerului Sănătăţii un proiect-pilot pentru operaţionalizarea departamentului de radioterapie, primul departament de acest tip dintr-un spital de copii de stat.

„În plus faţă de infrastructura creată, «Dăruieşte Viaţă» oferă sprijin Spitalului «Marie Curie» pentru îmbunătăţirea felului în care este oferită îngrijirea medicală, stabilind parteneriate internaţionale pentru schimburi de experienţă şi training cu Prinses Maxima Centrum, Olanda (cea mai mare clinică de oncologie pediatrică din Europa) şi St. Jude Children's Hospital, SUA (unul dintre cele mai mari spitale de oncologie pediatrică din lume). «Dăruieşte Viaţă» va continua proiectul cu a doua clădire pentru a crea un adevărat campus medical, cu aceleaşi condiţii de tratament pentru toţi copiii, indiferent de afecţiune, precum şi spaţii de cercetare, de training, locuri de cazare pentru părinţi etc. De asemenea, 'Dăruieşte Viaţă' va asigura mentenanţa noii clădiri şi va oferi sprijin pentru trainingul personalului şi pentru activităţile de entertainment din spital”, se arată în comunicat.

„Noi Facem Un Spital” a însemnat o investiţie de 53 milioane de euro, fonduri strânse exclusiv din donaţii de la persoane fizice şi din sponsorizări.

Iniţial gândit ca o clinică de trei etaje, proiectul s-a transformat într-un spital cu o suprafaţă de 12.000 mp, nouă niveluri şi peste 140 de paturi. În iunie 2018 a fost turnată fundaţia spitalului, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate prima clădire, centrala termică şi o staţie de ozonare.

Potrivit comunicatului de presă, proiectul aduce o serie de premiere în sistemul medical din România: primul Departament de radioterapie pediatrică dintr-un spital de copii public, primul bloc operator construit exclusiv din sticlă pentru a reduce riscul de infecţii nosocomiale, saloane ATI individuale, saloane de două paturi, cu paturi pentru părinţi şi grupuri sanitare proprii, saloane ATI individuale, spaţii dedicate copiilor (locuri de joacă, cinema, studio radio, observator astronomic, sală de sport şi recuperare) şi spaţii dedicate părinţilor şi cadrelor medicale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea care va apărea pe cupoanele de pensie. Ce ar urma să se întâmple cu facilitățile de transport ale...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”