Galați | La ATI au fost unite paturile ca să încapă mai mulți pacienți. Medic: Posibil să intrăm peste secția non-COVID, dar nu-i bine

Data actualizării: Data publicării:
sectie de terapie intensiva
Unitate de terapie intensivă. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Galați dedicată bolnavilor de Covid 19 este arhiplină, iar cadrele medicale au fost nevoite să unească paturile, astfel încât să încapă mai mulți pacienți. Medicii nu știu ce se va întâmpla dacă numărul pacienților va continua să crească, scrie Mediafax.

Sunt probleme la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Galați, dedicată bolnavilor de Covid 19. Inițial secția avea nouă paturi, iar, ulterior, în interior au mai fost aduse încă trei paturi.

În prezent, în secție sunt 14 pacienți, iar altul este așteptat să vină, astfel încât cadrele medicale au fost nevoite să unească paturile. Nimeni nu știe ce se va întâmpla dacă numărul cazurilor va continua să crească.

„Vedem cum facem cu pacienții, sunt 14 acum la secția Covid, mai vine un pacient care a fost operat, vor fi 15. Nu avem ce face, unim paturile, bine că nu sunt toți intubați. Doar opt sunt intubați. Nu știu ce se va întâmpla, dar fizic nu putem să avem mai mult de 18 pacienți. Mai mulți, înseamnă că o să intrăm peste secția non-Covid, dar nu-i bine. Acum în spital sunt 520 de pacienți, iar la secția ATI sunt 36 de pacienți. Acolo avem 45 de locuri”, a precizat directorul Dobrea.

În această săptămâna, în județul Galați au fost raportate opt decese și aproximativ 300 de noi infectări cu virusul SARS CoV-2.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul cu 20 de ani mai mare: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat...
Film Now
George Clooney își amintește "audiția teribilă" pentru Francis Ford Coppola: "A crezut că eram beat, dar nu...
Adevarul
Alcool, țigări și maneliști la un bal pentru liceeni: „Nici nu a început primul vers că deja a primit bani...
Newsweek
Care pensionari cu grupe au câștigat pensii mărite în instanță? De ce Casa de Pensii nu le-a dat banii în plus
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Statinele nu provoacă majoritatea efectelor secundare care le sunt atribuite, arată un studiu amplu făcut pe...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Kate Hudson, despre viața cu părinții Goldie Hawn și Kurt Russell. Dezvăluiri surprinzătoare ale actriței...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online