Pacientul care a ajuns la terapie intensivă și tot nu e convins că are COVID. „Am rămas fără aer dintr-o dată”

Carla Tănasie
ventilator coronavirus terapie intensiva
Foto: Guliver/Gettyimages

Nou deschisă, secția de terapie intensivă a spitalului Witting din București s-a umplut în 24 de ore. Și asta după ce a stat complet dotată și închisă două luni, din cauza lipsei de personal. Urmează un nou episod „Pacient în România”.

Prima pacientă care a ajuns în secția de terapie intensivă a spitalului Witting a fost Maria Oprea. Are 76 de ani. Crede că s-a infectat în fața blocului, unde mai stătea de vorbă cu vecinele, fără mască. Virusul nu a iertat-o.

-Am ieșit și eu așa, în fața blocului, cu vecinele.

-Și purtați masca?

-Nu, am uitat, am făcut greșeala asta, făceam 2 pași din bloc și stăteam pe bancă. Eu am zis că e de glumă, nu-i chiar așa, eu mă știam cu inima, am 5 stenturi. Am spus: cheamă salvarea cât mai repede că nu mai rezist. Dacă mai stăteam acasă, am zis că mor, mă sufocam și nu aveam aer.

Acum este bine. A ajuns la spital în timp util. Tot la terapie intensivă, un alt pacient respiră cu greu prin masca de oxigen. Nici el nu era convins de existența virusului. Și nici acum nu știe ce să creadă.

-În ce stare ați venit?

-Într-o stare... am rămas fără aer dintr-o dată, ei zic că de la plămâni.

-Nici acum nu vorbiți bine.

-Nici acum, dacă am două zile de răceală. Și deodată mi s-a tăiat filmul.

-V-ați și infectat cu acest virus.

-Dumnezeu e deasupra, dacă e virus, nu e virus, asta e.

-Credeți în boala asta?

-Dumnezeu e deasupra mea, eu cred, dacă există.

-Nu sunteți convins.

-Păi de la plămâni să ajungă la... N-am umblat nicăieri.

Chiar dacă acești pacienți se simt rău, sunt totuși într-o stare stabilă. Pe paturile de lângă ei sunt bolnavi care abia reușesc să vorbească sau să bea apă.

Acest bărbat se chinuie să respire. Are o saturație scăzută, sub 90, iar asistentele și infirmirele îi urmăresc cu îngrijorare evoluția bolii. Infirmiera rămâne lângă el și îl încurajează. Nivelul oxigenului în sânge trebuie să ajungă la 90.

Infirmieră: Îmi place să-i încurajez, să fiu alături de dânșii, trebuie să fim lângă dânșii. Punem suflet în ceea ce facem, noi ca infirmiere, asistente.

Spitalul Witting este în întregime COVID. Pe lângă locurile de la terapie intensivă, mai sunt 40 de paturi pentru pacienții cu forme mai ușoare ale bolii. Toate sunt ocupate.

-În ce stare ați venit și cum sunteți acum?

-Acum sunt mai bine, sper să merg și mai bine, să mă hrănesc ca să pot trece pragul. Dacă îmi iese această piesă îi mulțumesc lui Dumnezeu.

-Fără masca puteți respira?

-Doar un minut. Am plecat la coafor să mă duc la vizită la o verișoară și a început un vânt, am răcit și am simțit că nu mi-e bine.

*

-Pe 21 a debutat boala și de atunci până pe 30, când am ajuns aici, am fost terminat. De aceea grija mea este pentru ceilalți, prieteni, familie, cunoștințe, deoarece ce se întâmplă afară e dezastru. Afară nu te ajută nimeni.

Cu aparatură de ultimă generație, secția ATI a spitalului Witting a fost închisă timp de 2 luni, iar pacienții în stare gravă au fost transferați la spitalele care aveau locuri libere.

Pacient: Cum este în România, stăm cu terapia închis ... dar nu este la nivelul meu să judec asta, eu o judec ca cetățean care a cotribuit la stat 33 de ani. Noi putem face nimic. Eu dacă de aici nu plec sănătos, plec la cimitir. De aici nu au locuri să te ducă în altă parte, chiar dacă vor.

Și în timp ce pacienții în stare gravă erau transferați la alte secțiii de terapie intensivă, în interiorul spitalului Witting se dădeau lupte pentru ca secția ATI să fie deschisă. Fără rezultat însă. Personal care să se ocupe de bolnavii de la terapie intensivă a fost imposibil de găsit în spital.

Cristian Banu, managerul Spitalului Witting: Sunt asistente, infirmiere, o parte sunt în concediu. Din 33 de medici, brusc jumătate s-au îmbolnăvit, jumătate și-au găsit diverse boli incompatibile cu a intra la pacienții COVID. Dar avem și noi eroii noștri, de care sunt mândru, însă avem 16-17 medici în concedii medicale.

Șefa secției ATI: Eu personal sunt din 1994 în spital și o singură dată am avut concediu medical, când am făcut o boală foarte rară. Ceilalți au probleme, sunt diabetici, au boli autoimune.Marea majoritate a celor care au peste 50 de ani au alte patologii.

Până la urmă, secția ATI de la Spitalul Witting a fost deschisă după ce au fost detașați 7 medici de la alte spitale. Deși are paturi și aparatură nouă, a fost extrem de greu de pus în funcțiune. În prezent, din cele 16 paturi, doar 6 sunt folosite. 10 stau în continuare libere, iar aparatura, în folie.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate