Primul centru de Protonoterapie din România s-ar putea înființa la București, în colaborare cu o companie japoneză

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea

Primul pas pentru construirea unui centru modern în Capitală pentru tratarea bolnavilor de cancer. Vorbim despre un Centru de Terapie cu Protoni, realizat în parteneriat cu instituții din Japonia. Primarul General, Gabriela Firea, a semnat azi documentele pentru realizarea studiului de fezabilitate. Dacă va fi construit, el va fi o premieră în sud-estul Europei.

„Este vorba despre o procedură medicală revoluţionară, care nu mai este prezentă în România şi nici în ţări din sud-estul Europei, dar care în Japonia funcţionează deja din anul 2000 şi tratează foarte mulţi bolnavi de cancer, inclusiv foarte mulţi copii. (...) Realizarea studiului de fezabilitate durează maximum zece luni de zile. Prin studiul de fezabilitate se va decide formula cea mai convenabilă de realizare: proiectare-execuţie, proiectare cu execuţie şi operare sau parteneriat public-privat. Noi ne-am propus ca din ziua în care semnăm ordinul de începere a lucrărilor, acestea să nu dureze mai mult de doi ani de zile, pentru că specialiştii din Japonia ne-au spus că atât ar dura construirea acestui centru”, a precizat Gabriela Firea.

Ea a menţionat că valoarea totală a investiţiilor este estimată la 200 de milioane de euro, amplasamentul (aprobat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti) fiind pe Şoseaua Vitan Bârzeşti nr. 20 A, pe o suprafaţă de 58.000 mp. Studiul de fezabilitate este achitat integral de Guvernul japonez. Firea a reamintit că reprezentanţii Itochu în România au realizat studiul de fezabilitate pentru SACET şi cel pentru energie verde în spitale.

„Cercetători japonezi au primit anul trecut Premiul Nobel pentru sănătate tocmai pentru aceste terapii revoluţionare de tratare a cancerului. Ne dorim ca acest centru de la Bucureşti să aibă opt echipamente. De asemenea, spitalizarea este de zi, nu este nevoie de internare şi, de asemenea, lângă centru va exista şi o clădire în care se pot caza părinţii copiilor care sunt trataţi şi care nu sunt din Capitală. (...) Din ceea ce am înţeles de la specialiştii japonezi, au reuşit să trateze în totalitate pacienţi cu afecţiuni oncologice, iar rezultatele sunt uimitoare”, a spus ea.

Gabriela Firea a adăugat că protonoterapia poate trata orice formă de cancer, dar este indicată în special în cazurile de cancer la copii şi în situaţiile în care este vorba despre organe vitale, care ar putea fi afectate de chimioterapie sau radioterapie. Primarul a afirmat că în cadrul centrului se vor asigura şi alte tipuri de tratament, acestea urmând să fie stabilite de către medicii oncologi, şi că vor exista secţii de imagistică, de diagnostic, de tratament. Conform edilului general, în cadrul memorandumului cu Itochu este prevăzută şi şcolarizarea personalului în vederea folosirii aparaturii. Edilul a mai precizat că spitalul va fi de stat, iar costurile pentru pacienţi vor fi incluse în asigurarea de sănătate.

„Ne angajăm să găsim tehnologiile cele mai bune, soluţiile cele mai eficiente şi sursele de finanţare pentru realizarea unui proiect deosebit în Bucureşti”, a spus Tsuyoshi Okada.

Turkes Ablachim, director medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a declarat că în România se înregistrează anual peste 60.000 de cazuri noi de cancer şi că, potrivit normelor internaţionale, aproape jumătate dintre aceşti pacienţi ar trebui să beneficieze de radioterapie. Ea a menţionat că protonoterapia aduce în domeniul terapiilor oncologice „selectivitate şi acurateţe”.

„Se bazează pe faptul că protonii eliberează maximum de energie la finalul traiectoriei stabilite de medic. Adâncimea de penetrare a energiei ionizante este prestabilită şi are o precizie submilimetrică. Dincolo de tumoră nu mai există expunere, nu mai există absorbţie de radiaţie ionizantă, astfel că ţesutul sănătos este cruţat şi ţesuturile laterale tumorii nu mai sunt afectate. Asta înseamnă că efectele adverse sunt reduse, că riscul de apariţie al unui al doilea cancer după tratamentul radioterapic se reduce. În ceea ce priveşte recidivele tumorale, pentru pacienţii care au beneficiat anterior de radioterapie convenţială, protonoterapia este o indicaţie de elecţie. (...) În prezent, un pacient cu o tumoră oculară, care necesită radioterapie convenţională, îşi pierde ochiul. Dacă va apela la terapie cu protoni, el îşi va putea păstra vederea la acel ochi. De asemenea, pacienţii pediatrici care au nevoie de radioterapie, pot să beneficieze de terapie cu protoni, iar calitatea vieţii lor va fi mult mai bună, riscul de efecte adverse este redus şi riscul de apariţie a unui al doilea cancer este minim”, a spus ea.

Sursa: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri