Bucureștiul ar putea rămâne fără căldură și apă caldă

Data publicării:
barometru apa radet - captura digi24-1

Romgaz, compania de stat care asigură gazele naturale pentru centralele termice din cele două oraşe, a anunţat că va opri alimentarea, din cauza datoriilor acumulate de Electrocentrale Bucureşti, compania care administrează centralele şi este tot a statului.

Dacă până la 15 octombrie Romgaz nu va primi un program ferm de plată a datoriilor, livrările de gaze către București vor înceta.

În cursul dimineții de astăzi am primit și noi această înștiințare de la furnizorul principal de gaze naturale pentru ELCEN București prin care ne anunță că începând cu 16 octombrie, dacă nu achităm datoriile pe care le avem la acest moment, sunt puși în situația de a opri livrarea gazelor”, a spus Marcel Nicolaescu, director general ELCEN, la Digi24.

El a explicat că datoriile totale al ELCEN către cei patru furnizori se ridică la „circa 550 de milioane de lei”.

Datorii pe care le-am acumulat pentru că RADET nu ne plătește factura pe care le-o emitem și care este compusă din căldură și apă caldă”, a subliniat el.

În fiecare an, începând cu 2008, când s-a făcut un protocol între Primărie și Electrocentrale București, s-a stabilit că există o sumă restantă, s-a reeșalonat această sumă, nu s-a respectat reeșalonarea, s-au acumulat datorii și datoriile s-au acumulat determinat de faptul că prețul în București are două componente: una asigurată de bucureșteni, care sunt conștiincioși și plătesc, cei 50%, cealaltă componentă de 50% trebuie asigurată prin subvenții de către bugetul Capitalei. În fiecare an Consiliul Capitalei aprobă acest buget cu mai puțin de 200-300 de milioane. Cu dobânzi și penalități datoria RADET către Electrocentrale a ajuns la suma de 1 miliarde de euro”, a mai spus Marcel Nicolaescu, director general ELCEN, la Digi24.

El a precizat că RADET plătește acum subvențiile aferente din aprilie 2013.

Directorul ELCEN a anunțat că a propus Consiliului de Administrație stabilirea unui plan de reeșalonare până în 15 octombrie față de Romgaz.

Se desfășoară acum (ședința CA al ELCEN – n.r.), am propus să stabilim o reeșalonare pe doi ani în care să garantăm cu contractele noastre de furnizare de energie, cu bonusul pe care-l obținem pe piața de energie și, dacă va fi cazul, pe doi ani să garantăm și cu ceva active, în așa fel încât bucureștenii să aibă asigurat agentul termic. Fac apel la Primăria Capitalei, prin bugetul pe care trebuie să ni-l asigure, să ne plătească restanțele care au fost făcute de-a lungul anilor”, a declarat Marcel Nicolaescu.

Noi suntem puși în situația ca, pentru prima dată, să ne adresăm în justiție ca terț poprit și să încercăm să blocăm conturile Primăriei până nu ne plătesc aceste sume”, a precizat directorul ELCEN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Predicții premiile Oscar 2027. "Fjord" ar putea primi nominalizări la cinci categorii importante: "O dramă...
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”