BUSINESS CLUB. Negocierea salariului, un război psihologic

Data publicării:
angajati

Pentru un candidat fără experienţă, negocierea salarială din timpul interviului de angajare este uneori inexistentă. Angajatorul încearcă să impună un salariu, de obicei mic. Și, de obicei, candidatul acceptă. Ceea ce este o greșeală, spun specialiștii în resurse umane citaţi de USNews. Dacă vede că nu există o negociere, candidatul trebuie să o deschidă chiar el în timpul interviului și să spună la cât s-ar aștepta.

Alteori, angajatorul încearcă să poarte negocierea despre salarii foarte devreme, când candidatul nu știe foarte bine care îi vor fi atribuţiile în companie. În acest caz, deși a acceptat o anumită sumă în prima fază, un candidat nu trebuie să se teamă să ceară mai mult înaintea semnării contractului de muncă dacă află că postul pe care îl va ocupa este mai complicat decât scria în anunţul de angajare.

În același timp, ca să nu ofere salarii prea mari, patronii încearcă să afle cât câștigau candidaţii pentru un post la precedentele locuri de muncă. Însă, pentru cei care au lucrat la o companie mică, salariile probabil că nu au oglindit neapărat competenţa. Așa că un candidat trebuie să spună și cât dorește de la noul loc de muncă în momentul în care este întrebat cu cât a fost remunerat în trecut.

Dacă văd că un candidat are curajul să ceară o sumă mai mare, unii angajatori le spun că pentru moment nu există bani, dar că majorările salariale vor veni pe parcurs. Poate fi adevărat. Dar, în același timp, poate fi o capcană. Ideal ar fi ca viitoarele majorări salariale să fie trecute în contractul iniţial. În felul acesta, promisiunea măririi de salariu este una oficială.

Și, nu în ultimul rând, patronii încearcă să îi convingă pe angajaţi să accepte un salariu mai mic, completat de diverse beneficii, cum ar fi o asigurare medicală, un abonament la sala de sport sau cupoane de reduceri pentru diverse produse.

Însă, de multe ori, aceste beneficii sunt inutile. Un angajat tânăr va folosi asigurarea medicală doar pentru analize periodice. Iar abonamentul la sală este util doar pentru cei care fac exerciţii fizice măcar o dată pe săptămână. Așa că, în timpul interviului de angajare, un candidat nu trebuie să se sfiască să refuze aceste beneficii și să ceară bani în locul lor, deși uneori nu este posibil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...